
Dumitru Mitroiu, primarul din Cislău se pregăteşte pentru cel de-al şaptelea mandat. Dovadă că localnicii îl apreciază pentru toate proiectele pe care le-a derulat pentru comună şi în interesul oamenilor stau chiar rezultatele pe care le-a obţinut la fiecare tur de scrutin. Experienţa acumulată în administraţie, dar şi proiectele plauzibile cu care vine în faţa localnicilor din Cislău sunt puţinele dintre motivele principale pentru care Dumitru Mitroiu trebuie să continue în fruntea comunei. „Având experienţa anilor în primărie, am învăţat că funcţia de primar aduce, pe lângă un anumit statut, şi o serie de obligaţii pe care ţi le asumi atunci când faci promisiuni cetăţenilor. Neîndeplinirea promisiunilor duce la pierderea încrederii alegătorilor în tine, ca persoană, şi implicit în administraţie. Nu am făcut promisiuni idealiste, care să atragă entuziasm exagerat. Am învăţat administraţie pas cu pas, la început cu temeri, cu prudenţă, apoi cu mai mult curaj, lovindu-ma tot timpul de greutăţi. Pe unele le-am dovedit, cu altele încă mă lupt. Echipa care mă susţine şi pe care la rândul meu o susţin este cea a Partidului Social Democrat. Programul pe care noi îl pregătim este unul aplicabil şi corespondent cu realitatea. Avem convingerea că gradul de receptivitate al cetăţenilor va fi mare şi în acelaşi timp implicarea noastră şi responsabilizarea vor fi pe măsură.
Vreau să învăţăm împreună ce înseamnă conştiinţă comunitară. Vreau să reuşim împreună, ca să putem spune că este succesul nostru, al tuturor”, a spus primarul comunei Cislău, Dumitru Mitroiu.



