
Nu mai putin de doua sute de sindicalişti din învăţământul buzoieni vor participa astazi la mitingul de protest din Bucureşti. Cea mai mare parte a acestora vor pleca din faţa sediului Sindicatului Învăţământului Preunversitar din municipiul Buzău, iar alţii vor pleca de la Râmnicu Sărat spre Capitală din faţa Casei de Cultură.
Patru autocare pline cu cadre didactice vor pleca spre Capitală la ora 8.00. La mitingul de protest de mâine, de la Bucureşti, şi-au anunţat prezenţa peste 6000 de cadre didactice din toată ţara.
Cadrele didactice cer, printer altele, modificarea Legii Educaţiei, dorindu-se, începând cu anul 2014, alocarea a 6% din Produsul Intern Brut pentru Educaţie. O altă revendicare a sindicaliştilor este depolitizarea învăţământului românesc.