Un alt proces în care este judecat Constantin Boşcodeală, „Orizont”, a primit o nouă amânare. Magistrații de la Tribunalul Dâmbovița au decis să amâne cauza până pe 24 aprilie. Cauza a fost administrarea de noi probe.
În aceste proces, edilul municipiului este judecat pentru abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave. Dosar vizează trecerea ilegală a unei teren din domeniul public al statului în cel privat. În același dosar au mai fost trimiși în judecată Viorica Stana, care la data faptelor era director al Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Buzău, și Trandafir Nicolae, care la acea dată era director al Stațiunii de Cercetare și Dezvoltare pentru Legumicultură Buzău. Ambii sunt acuzați de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave. Procurorii au instituit sechestru până la concurența sumelor de 12.720.000 lei, reprezentând prejudiciul cauzat statului (la nivelul anului 2001, al săvârșirii faptei) și de 11.528.760 lei, reprezentând prejudiciul cauzat Stațiunii de Cercetare Dezvoltare pentru Legumicultură Buzău.
Potrivit rechizitoriului procurorilor, Constantin Boșcodeală, Viorica Stana și Nicolae Trandafir, prin îndeplinirea defectuoasă a atribuțiilor de serviciu și prin încălcarea dispozițiilor legale în materia fondului funciar, au făcut posibilă trecerea unei suprafețe de 33 de hectare de teren arabil din domeniul public al statului în domeniul privat al municipiului Buzău.



