casian craciun, deces, doliu, inlocuitor, ips epifanie, slujbaTrupul neînsufleţit al I.P.S Epifanie Norocel a fost depus astăzi la Catedrala Arhiepiscopală din centrul oraşului. Cei care vor să îşi ia rămas bun au ocazia să îi aducă un omagiu până joi, atunci când va avea loc slujba de înmormântare.  Apoi, timp de 40 de zile va fi doliu în toate bisericile şi mănăstirile din judeţele Buzău şi Vrancea şi se vor rosti rugăciuni pentru odihna Înalt Preasfinţitului Epifanie Norocel. După cele 40 de zile va fi ales şi un înclouitor al I.P.S Epifanie Norocel. Patriarhia Română precizează că, până la alegerea noului ierarh titular, locţiitor de Arhiepiscop al Buzăului şi Vrancei va fi Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, în calitate de Mitropolit al Munteniei şi Dobrogei, „care va fi pomenit la sfintele slujbe, ca Locţiitor de Arhiepiscop al Buzăului şi Vrancei, în toate bisericile şi mănăstirile din cuprinsul acestei arhiepiscopii”, potrivit unui comunicat de presă. „Ne vom ruga toţi 40 de zile în biserici pentru fericita odihnă a sufletului I.P.S Epifanie Norocel. Până atunci locţiitorul său este Prea Fericitul Daniel”, a spus astăzi I.P.S Casian Crăciun, Arhiepiescopul Dunării de Jos.

ÎPS Casian Crăciun, originar din comuna Lopătari, este cotat cu mari şanse de a deveni succesorul ÎPS Epifanie la scaunul de Arhiepiscop rămas vacant prin decesul acestuia din urmă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.