Doi tineri turiști, care s-au rătăcit pe drumul către Lacul Vulturilor, au fost salvați de o patrulă de jandarmi montani din Nehoiu. Alarma la 112 a fost dată în această dimineață, în jurul orei 07:30. În seara precedentă, cei doi au plecat din zona Crasna, județul Covasna, către Lacul Vulturilor, pe un traseu turistic marcat, alegând să campeze peste noapte în apropierea traseului principal, iar spre dimineață, din cauza condițiilor meteo nefavorabile, ei s-au rătăcit.

Reprezentanții Jandarmeriei Buzău au relatat cele întâmplate:

Cei doi tineri în vârstă de 19 ani au ales să campeze peste noapte în apropierea traseului principal. În această dimineață au întâmpinat dificultăți de orientare din cauza ceții dense și a condițiilor meteorologice nefavorabile, iar lipsa echipamentului adecvat pentru această perioadă le-a îngreunat deplasarea. De asemenea, tinerii au relatat că au auzit zgomote provenind din zona împădurită și, fiind speriați și neștiind să se orienteze, au solicitat sprijin prin numărul unic pentru apeluri de urgență 112. În cel mai scurt timp, la fața locului a fost direcționată patrula de jandarmi din cadrul Postului de Jandarmi Montan Nehoiu. Jandarmii montani au ajuns în zona Poarta Vânturilor, unde i-au identificat pe cei doi tineri. La momentul intervenției, în zonă se înregistrau condiții meteorologice nefavorabile, respectiv ploaie și ceață.

Persoanele au fost preluate de jandarmii montani și însoțite în siguranță către autoturismul cu care se deplasaseră. Cei doi se aflau în stare bună și nu au necesitat îngrijiri medicale. Misiunea s-a încheiat în jurul orei 11:30.

Pentru evitarea unor astfel de situații, jandarmii montani buzoieni le recomandă turiștilor:

să se informeze în prealabil cu privire la starea și dificultatea traseului pe care urmează să îl parcurgă;
-să verifice prognoza meteorologică înainte de plecarea în drumeție;
-să poarte echipament adecvat condițiilor meteorologice și traseului ales;
-să nu pornească la drum dacă nu sunt pregătiți corespunzător pentru condițiile din teren;
-să țină cont de faptul că vremea în zona montană se poate schimba rapid și să adapteze traseul în funcție de condițiile întâlnite;
-dacă aleg să se deplaseze cu autoturismul, să se asigure că acesta este echipat corespunzător condițiilor de drum.

În cazul apariției unei situații de dificultate sau de risc la adresa integrității, sănătății ori vieții, solicitați sprijin prin intermediul numărului unic pentru apeluri de urgență 112. Jandarmii montani le recomandă turiștilor să nu subestimeze condițiile din zona montană și să manifeste responsabilitate atunci când aleg să parcurgă trasee turistice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.