Doi tineri din Nepal care se aflau în situații ilegale au fost depistați de polițiștii Biroului pentru Imigrări al Județului Buzău în cadrul unei acțiuni specifice. În ambele cazuri au fost emise decizii de returnare.

„În cadrul activităţilor întreprinse, poliţiştii de imigrări au depistat cu ședere ilegală, în municipiul Buzău, doi tineri de 25, respectiv 29 de ani, din Nepal.

Din verificări a reieșit că aceștia au intrat legal în România, în scop de muncă, însă la expirarea dreptului de ședere nu au părăsit teritoriul țării noastre.

Ca urmare a celor constatate, pe numele persoanelor în cauză au fost emise decizii de returnare, cu termen de plecare voluntară în 15 zile, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

De asemenea, la ieșirea din țară va fi instituită măsura interzicerii intrării în România pentru o perioadă de 7 luni.

Acțiunile polițiștilor vor continua și în perioada următoare.” , au transmis oficialii Biroului pentru Imigrări Buzău.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.