
La începutul acestei săptămâni, poliţiştii de investigare a criminalităţii economice, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău şi Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău, au efectuat percheziţii în judeţ, în cadrul unor dosare penale ce vizează acte de evaziune fiscală, delapidare, abuz în serviciu și gestiune frauduloasă, ocazie cu care au descins, printre altele, la fostul sediu al Centrului rezidențial pentru recuperarea și reabilitarea copilului cu tulburări de comportament, situat în Beceni, precum și la domiciliile mai multor persoane suspectate, printre care și al fostului șef de centru.
,,Ieri, 12 martie a.c., poliţiştii au efectuat 8 percheziții, dintre care 7 domiciliare și una la sediul unei instituții, într-o cauză penală privind săvârșirea infracțiunilor de delapidare, abuz în serviciu și gestiune frauduloasă. Din cercetări a reieşit că, în perioada 2019-2021, directorul și mai mulți angajați ai unei instituţii publice din Buzău și-ar fi însușit din gestiunea unităţii aproximativ 280 de metri cubi de lemn de foc.
Valoarea prejudiciului este estimată la 132.000 de lei. În urma percheziţiilor, poliţiştii au descoperit şi ridicat înscrisuri referitoare la mișcarea și consumul materialului lemnos.
Totodată, la domiciliul uneia dintre persoanele percheziționate a fost descoperit şi ridicat în vederea continuării cercetărilor un pistol cu aer comprimat, din categoria armelor neletale care sunt supuse autorizării, pentru care persoana în cauză nu deținea autorizație.
Au fost puse în executare 5 mandate de aducere emise pe numele a doi bărbaţi şi trei femei, cu vârste între 26 şi 52 de ani, toţi din Buzău.
Persoanele au fost conduse la sediul poliţiei pentru audieri.
Poliţiştii continuă cercetările, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău.” , se menționează într-un comunicat de presă al IPJ Buzău.
*De menționat că, în 2021, centrul a fost desființat.
*Evaluarea centrului, în vederea elaborării planului de închidere, a fost realizată în 2019.
*Centrul rezidențial pentru recuperarea și reabilitarea copilului cu tulburări de comportament nr. 5 Beceni era acreditat ca serviciu social – centru de tip rezidential având ca scop asigurarea copilului cu tulburări de comportament, care a săvârșit o faptă penală, dar nu raspunde penal, separat temporar de părinţi ca urmare a stabilirii în condiţiile legii a unei măsuri de protecţie specială, unor servicii de găzduire, îngrijire, educaţie, recuperare şi reabilitare, pregătire în vederea reintegrării familiale sau integrării socio-profesionale, centrul dispunând la acea vreme de o capacitate de 40 de locuri.
__________________________________________________________________________
De asemenea, la data de 11 martie a.c., poliţiştii au pus în executare 3 mandate de percheziţie, la sediul social al unei societăți comerciale, din municipiul Buzău, precum și la punctele de lucru ale acesteia din orașul Pogoanele, jud. Buzău, având ca activitate comerțul cu produse alimentare și nealimentare.
,,Din cercetări a reieşit că, în perioada 2017 până în prezent, administratorul societății nu ar fi înregistrat în totalitate veniturile obținute din vânzări, sustrăgându-se astfel de la plata impozitelor datorate bugetului de stat.
În urma percheziţiilor, poliţiştii au descoperit şi au ridicat mai multe înscrisuri, reprezentând evidența contabilă a societății.
În cauză, poliţiştii continuă cercetările, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău, pentru documentarea întregii activităţi infracţionale şi în vederea recuperării prejudiciului.” , transmite Biroul de Presă al IPJ Buzău.