aldeni 4Proprietarul căminului din Aldeni a fost cercetat de poliţişti în 2009 după ce o angajată a unităţii a reclamat că a fost hărţuită sexual şi bătută de acesta.

In iunie 2009, o infirmieră de la căminul din Aldeni a depus o plângere la Poliţia Cernăteşti, reclamând că a fost bătută de proprietarul unităţii, Vasile Alexandru. Astfel, poliţiştii au întocmit dosar penal pentru lovire pe numele lui Vasile Alexandru. O lună mai târziu, cei doi s-au împăcat, iar dosarul a fost finalizat cu neînceperea urmăririi penale. Infirmiera declara jurnaliştilor, la momentul respectiv, că bărbatul, cu care aceasta avea o relaţie de concubinaj, ar fi bătut-o cu pumnii şi cu picioarele, dar şi cu un încălţător metalic. De asemenea, femeia spunea că proprietarul căminului o ameninţa cu moartea dacă îl va înşela.

„M-a luat după gât din dormitorul unde dorm, zice, hai după mine, nu ştiam ce se întâmplă, credeam, că mă duce la bucătărie, m-a dus în camera lui şi m-a luat la bătaie, cu încălţătorul, sunt plină de vânătăi, mi-a dat palme şi şuturi, a dat mai rău ca într-un animal. Mă aşteptam la o palmă două că mi-a mai dat, dar nu aşa. M-a mai bătut şi în trecut, dar am trecut cu vederea, mă bătea pe motiv că-s proastă, că nu mă culc cu el. M-a ameninţat că mă împuşcă dacă o să-mi fac pe altcineva”, declara Georgeta Costache în iunie 2009.

Şi angajatele căminului de la acea vreme spuneau că şeful lor le face avansuri sexuale, când se află sub influenţa băuturilor alcoolice.

“Am fost pe tură, şefu a fost cu chef, adică băut, la început a fost totul bine, după care a luat-o pe Geta de gât şi a bătut-o. îi curgea sânge din nas, era plină de vânătăi, singură a sunat la 112 şi a chemat Poliţia!”, declara atunci o altă angajată a căminului.

În replică, proprietarul căminului declara, în 2009, jurnaliştilor că a avusese o relaţie cu angajata respectivă, dar că s-au despărţit de aproximativ o lună şi jumătate, iar aceasta a depus reclamaţie la Poliţie întrucât ar fi vrut să se răzbune.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.