Patronii de firme buzoiene si contabilii vor avea de lucru in plus incepand cu luna ianuarie 2011. Potrivit ultimelor prevederi fiscale, societatile vor depune din 2011 doua declaratii de impozit pe profit pentru acest an, care va fi considerat, un premiera, din punct de vedere contabil, ca masurand doi ani datorita eliminarii impozitului minim. Abrogarea impozitului minim de la 1 octombrie 2010, apreciata ca o masura un favoarea mediului privat, are si un revers: imparte 2010 un doi ani fiscali. Prin urmare, companiile nu numai ca vor depune doua declaratii pentru impozitul pe profit un 2011, dar vor suporta consecinte si asupra cheltuielilor pe care le-au facut anul acesta si care se pot scadea untr-o anumita limita la calculul impozitului. un principiu, companiile obligate sa faca doua declaratii ar trebui sa fie doar cele care, pana la anularea impozitului minim, respectiv pana la 30 septembrie, au platit acest impozit. un schimb, firmele care au fost platitoare de impozit pe profit de 16% un primele trei trimestre ar trebui sa urmeze procedurile obisnuite de pana acum.
Pareri pro si contra
Din pacate, textul ordonantei de urgenta care instituie cei doi ani fiscali genereaza interpretari printre specialistii din domeniu. Asadar economistii din judet asteapta cu sufletul la gura sa vada daca la Buzau se va alege o interpretare sau alta a Ordonantei, deoarece, Ministerul de Finante nu vrea sa isi asume modul un care administratiile financiare din tara interpreteaza respectiva prevedere fiscala. O alta categorie importanta de firme care vor fi afectate de dublul an fiscal este a acelora care reinvestesc profitul si beneficiaza, astfel, de scutirea de impozit. Facilitatea nu se va mai acorda in 2011. Aparatorii Ordonantei spun ca avantajele intrec in mod sigur eventualele neintelegeri. Astfel, daca se va pune in aplicare, Ordonanta va face ca: pierderea fiscala sa fie recuperata intr-o perioada mai scurta cu un an datorita impartirii lui 2010 in doi ani fiscali. La fel, in cazul scutirii de impozit pe profitul reinvestit, calculul se va face un functie de investitiile realizate si de impozitul pe profit platit pentru fiecare dintre cele doua perioade. Si de asemenea, limita de cheltuieli sociale (cum ar fi ajutoarele sau cadourile pentru angajati) cu protocolul si cu sponsorizarea, care se deduc la calculul impozitului pe profit, va fi calculata separat pentru cele doua perioade.Pana la termenul de depunere a declaratiilor de profit, specialistii in fiscalitate cred ca Finantele vor aduce lamuriri suplimentare fie prin instructiunile de completarea a declaratiei, fie prin normele Codului fiscal.
Iulian Gavriluta