
Duminică, polițiști din cadrul Biroului Arme, Exploziv și Substanțe Periculoase cu sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, au pus în executare un mandat de percheziție domiciliară la imobilul, din Râmnicu Sărat, unei persoane bănuite de comiterea infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și munițiilor. Anchetatorii au efectuat o percheziție la domiciliul unui tânăr de 22 de ani, din municipiul Râmnicu Sărat.
„Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit că bărbatul ar deține elemente de armament și muniție. La adresa percheziţionată a fost identificat şi ridicat un pistol letal de tip pistolet, calibrul 6.35 mm, precum şi un număr de 9 cartuşe calibrul 6.35 mm, toate deţinute ilegal. În cauză se continuă cercetările pentru comiterea infracţiunii de „nerespectarea regimului armelor și munițiilor”, faptă prev. şi ped. de art. 342 alin. 1 Cod penal.” , au precizat oficialii Biroului de Presă al IPJ Buzău.