Ieri, deputatul Romeo Lungu, președinte al PSD Buzău, a adresat o interpelare în Parlament către Ministerul Finanțelor, după ce mii de artiști, freelanceri și profesioniști independenți au semnalat haosul și lipsa totală de claritate privind obligativitatea RO e-Factura. Estye vorba despre o modificare adusă prin ,,Ordonanța-trenuleț” din 23 decembrie 2025, care extindea, începând cu 15 ianuarie 2026, sistemul RO e-Factura și în domeniul drepturilor de autor, prevedere care a condus la dezbateri aprinse din partea celor vizați. Astfel, Ministerul Finanțelor a hotărât să prelungească, până pe 1 iunie 2026, termenul de înregistrare în sistemul e-Factura pentru cei care au contracte de drepturi de autor.

,,RO e-Factura pentru persoane fizice: o măsură grăbită, cu efecte nedrepte.

Oameni care lucrează pe CNP, nu pe firmă, sunt tratați ca niște companii:

  • raportare în timp real a veniturilor
  • reguli neclare pentru cheltuieli deductibile
  • risc de taxe mai mari artificial
  • amenzi de până la 10.000 lei pentru greșeli de bună-credință

Am cerut explicații clare, protejarea drepturilor de autor, o perioadă de tranziție fără sancțiuni și soluții reale pentru cei care muncesc, nu fac evaziune. Transparență fiscală: da. Birocrație oarbă și pedepse disproporționate: nu., a transmis deputatul Romeo Lungu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.