
În perioada 8 – 11 aprilie cei doi deputaţi buzoieni au făcut parte dintr-o delegaţie oficială în cadrul unui program organizat de Ambasada SUA în România și de Misiunea SUA la NATO. Preşedintele PDL Buzău alături de liderul liberal au vizitat baza aeriană NATO de la Geilerkirchen – Germania, Comandamentul Operațional Întrunit de la Brunsum (Olanda), precum și sediul NATO de la Bruxelles. Programul, la care au fost prezenţi demnitarii buzoieni, face parte dintr-un program de informare destinat factorilor de decizie din statele membre și partenere NATO şi realizat în scopul cunoașterii inițiativelor Alianței, precum și a mecanismelor sale militare și politice. Potrivit blogului liderului PNL Buzău, George Scutaru, informările oficiale arată că România participă la 40 din 147 de proiecte Smart Defence. Deputatul liberal a ţinut să-i mulţumească preşedintelui PDL Buzău, Cezar Preda (comisia de supraveghere a activității SRI) precum şi celorlalţi colegi pentru modul cum a colaborat delegaţia română în întâlnirile cu oficialii militari și civili ai NATO.