ghiveciuAstăzi, deputatului PSD de Buzău Marian Ghiveciu se va prezenta în faţa magistraţilor de la Înalta Curte de Casație și Justișie în dosarul de corupție pe care i l-a intentat DNA.

Este cel de-al cincilea termen, după ce în ultimele 4 luni magistrații ÎCCJ au tot amânat cauza. Ultima dată s-a dispus amânarea pentru audierea martorilor, programată pentru astăzi.

În acelaşi dosar au mai fost trimişi în judecată Nicolae Costache, fost director al Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Buzău, şi Dumitru Borcan, şef al Compartimentului de Cadastru şi Agricultură din cadrul Primăriei comunei Merei şi membru în Comisia Locală Merei pentru aplicarea legilor fondului funciar.

Potrivit DNA, în perioada 2005-2006, sub îndemnarea lui Marian Ghiveciu, atât Borcan, cât şi Costache au profitat de funcţiile deţinute şi, prin încălcarea atribuţiilor de serviciu, au contribuit la eliberarea în mod nelegal a două titluri de proprietate pentru terenuri în zone cu potenţial imobiliar, în favoarea unor persoane care nu erau îndreptăţite să primească acele titluri de proprietate.

Ulterior, acele terenuri au fost cumpărate de omul de afaceri Marian Ghiveciu de la persoanele care au obţinut ilegal titlurile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.