asistență medicală, dispensare, fonduri nerambursabile, linie de finanţare, lipsa, medici, program, ruralLipsa medicilor la sate a fost o preocupare a celor care au condus Ministerul Sănătăţii de-a lungul timpului. Prin urmare s-au încercat tot felul de proiecte prin care specialiştii să fie atraşi către zonele greu accesibile unde populaţia nu avea acces la servicii medicale. Una dintre măsurile care ar fi urmat să fie puse în aplicare era construirea de locuinţe sociale care să fie închiriate la preţuri mici celor care alegeau să muncească în comune. Acest proiect a rămas doar pe hârtie din lipsa disponibilităţilor financiare ale consiliilor locale care ar fi trebuit să contribuie câtuşi de puţin la aceste locuinţe. Mai nou Ministerul Sănătăţii anunţă cadrele medicale care deţin sau intenţionează să înfiinţeze cabinete medicale în zonele rurale, precum şi societăţile medicale din aceste zone, că pot obţine finanţare nerambursabilă pentru activitatea pe care o desfăşoară, prin intermediul Programului Naţional pentru Dezvoltare Rurală derulat din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală .De la începutul acestei săptămâni s-a deschis linia de finanţare din cadrul Programului Naţional pentru Dezvoltare Rurală, axa III, măsura. 3.1.2. – Sprijin pentru crearea şi dezvoltarea de micro-întreprinderi a  Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală. Conform Programului, medicii, dar şi societăţile comerciale din mediul rural  pot obţine fonduri nerambursabile pentru a realiza investiţii în serviciile de sănătate umană, asistenţă medicală ambulatorie şi stomatologică, asistenţă medicală generală, specializată, dar şi în alte domenii (dispozitive medicale). Suma pusă la dispoziţie prin acest Program, măsura 3.1.2  este de 134.668.992 Euro. Sesiunea pentru depunerea de proiecte se desfăşoară  în perioada 3 – 28 septembrie 2012. Potrivit DSP Buzău în judeţ mai sunt doar 6 localităţi care nu au medic permanent însă serviciile de sănătate sunt asigurate de medici din localităţile învecinate. Fără medic în judeţul Buzău în acest moment sunt comunele: Colţi, Pănătău, Chilii, Valea Salciei, Racoviţeni şi Pardoşi.