tigariTigările se vor scumpi de la 1 aprilie cu 0,3-0,5 lei pe pachet, odată cu majorarea accizei totale de la 81,78 euro/1.000 ţigarete la 84,37 euro/1.000 ţigarete şi a accizei la benzină şi motorină cu 7 eurocenţi pe litru, potrivit unor estimări din piaţă. Potrivit unui proiect de Hotărâre de Guvern publicat de Ministerul Finanţelor, începând cu data de 1 aprilie 2014, nivelul accizei specifice va fi de 59,77 euro/1.000 ţigarete, faţă de 56,71 euro/1.000 de ţigarete în prezent.

Acciza ad valorem va scădea uşor, de la 19% la 18%, iar acciza minimă pentru perioada 1 aprilie 2014 – 31 martie 2015 va fi de 81,5 euro/1.000 de ţigarete, faţă de 79 euro/1.000 de ţigarete în momentul de faţă. „Se observă o scădere a procentului accizei ad valorem, raportată la preţul de vânzare cu amănuntul şi o creştere a nivelului accizei specifice – componentă fixă a accizei totale, ceea ce este în concordanţă cu principiul consolidării fiscale, fapt care asigură un nivel de colectare a veniturilor la buget mai ridicat şi fix, indiferent de preţ”, se spune în nota de fundamentare ataşată proiectului de HG.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.