Pentru reluarea furnizării serviciului de apă către peste 7.000 de locuitori de pe Valea Slănicului, Compania de Apă solicită sprijinul Comitetului Județean pentru Situații de Urgență.
De câteva zile, sătenii din mai multe comune nu mai benefiază de apă curentă, din cauza blocării cu aluviuni a stației de tratare, fiind extrem de dificilă intervenția pentru decolmatare. Compania de Apă a explicat situația, printr-un comunicat de presă, fără a putea avansa un termen al reluării furnizării apei.
„Sistemul centralizat de alimentare cu apă de pe Valea Slănicului deservește peste 7000 de locuitori, singura sursă de apă fiind captarea Mânzălești, adică lacul de acumulare de la barajul Cireșu și stația de tratare Jghiab. Pus în funcțiune în anul 1997, barajul de la Cireșu a fost proiectat pentru alimentarea cu apă a comunelor Mănzălești și Vintila Vodă.
Bazinul hidrografic care alimentează lacul de acumulare Cireșu este format din pârâul Jghiab și afluenți care au caracter de torent. În perioada precipitatiilor, atât pârâul Jghiab, cât și afluenții acestuia amonte de barajul Cireșu, dar și torenți formați pe versanții amonte de baraj, datorită timpilor de acumulare foarte mici, antrenează periodic cantități însemnate de aluviuni și material vegetal care produc colmatarea totală a pragurilor de reținere scurgeri solide mari și a prizei de apă pentru Stația de tratare de la Jghiab. Astfel, în perioada precipitațiilor, apa brută ajunge în scurt timp la o turbiditate peste 300 NTU (uzual chiar la
peste 1000 NTU) și nu mai poate fi tratată în stația de la Jghiab, stație proiectata pentru valori ale turbidității de sub 250 NTU!Aceste evenimente, foarte frecvente în ultimii ani, conduc la imposibilitatea captării apei pentru tratare, la imposibilitatea alimentării rezervoarelor de înmagazinare (cu volume totale de 1600 mc.) și la întreruperea furnizării serviciului de alimentare cu apă potabilă a populației din localitățile Mânzalești (satele Jghiab, Gura Bădicului, Mânzalești, Trestioara, Satu Vechi și Beșlii), Vintilă Vodă (satele Vintilă Vodă, Niculești Bodinești, Podu Muncii și Petrăchești – Ganta), Sărulești (satele Sărulesti, Valea Largă, Valea Stânii, Goicelu și Caratnău de Jos), Beceni (satele: Dogari, Podu Muncii, Gura Dimienii, Mărgariți, Beceni, Cărpiniștea, Valea Părului și Izvoru Dulce) și Cernătești (sat Fulga).
În ultimul an, Compania de Apa SA Buzău a efectuat lucrări de mentenanță pentru lacul de acumulare și barajul de la Cireșu, lucrări ce au constat în operații controlate de deschidere a stavilarelor pentru decolmatare și mărire capacitate de stocare. Acțiunile au avut efect imediat în ceea ce priveste calitatea apei brute captate (reducerea turbidității), precum și volumul de apă de rezervă din lacul de acumulare. Din pacate însă efectele sunt pentru termen scurt, dată fiind colmatarea excesivă a albiei și blocarea stăvilarelor cu aluviuni, fapt ce face practic imposibilă curățarea lor.
În vederea îmbunătățirii condițiilor tehnice de exploatare a sistemului de alimentare cu apă am căutat permanent soluții pentru decolmatarea totală a cuvetei lacului, operațiune imperios necesară. Operaționalizarea unui grafic de lucrări este însă îngreunată de lipsa oricărui acces către versanții lacului de acumulare, precum și de lipsa spațiului de manevră pentru asamblarea și operarea utilajelor de decolmatare necesare (fiind utilaje specializate de mare capacitate, transportate în părți componente și asamblate la fața locului).
Pentru crearea unor căi de acces absolut necesare am transmis către Comitetul Județean pentru Situații de Urgență o informare privind situația de urgență apărută la captarea Mânzălești, adresă urmare căreia în perioada următoare vom primi răspuns și sperăm că și sprijin de la factorii de decizie și instituțiile publice abilitate.
Deasemeni, pentru stația de tratare de la Jghiab, în ultimele 2 luni am derulat un program de teste pentru mărirea capacității de tratare a stației și reducerea timpilor de decantare, ceea ce va conduce la reducerea timpului de întrerupere în furnizarea apei către populația afectată la această dată. Pe termen mediu, odată cu implementarea Programului Operațional Infrastructură Mare, vor fi realizate lucrări ample de investiții atât la barajul Cireșu cât și la stația de tratare Jghiab.
În speranța că locuitorii de pe Valea Slănicului vor avea în continuare înțelegerea pe care au avut-o și până acum, le mulțumim anticipat și îi asigurăm că facem tot ce este posibil să diminuăm la maxim disconfortul creat!
Începând cu luna iunie a acestui an, în sprijinul clienților noștri, am implementat un sistem de informare prin sms, cu privire la lucrările pe care le desfașurăm și care se soldează cu întreruperi ale serviciului de alimentare cu apă.” , se menționează într-un comunicat de presă semnat de directorul Companiei de Apă, ing. Simona Săvulescu.