
Proiect care prevede ca populația din municipiul Buzău să nu va mai plăteasca deloc taxa pe apa meteorică, iar firmele și instituțiile să beneficieze de o reducere de 30%, va fi supus, joi, votului consilierilor locali, într-o ședință extraordinară.
„S-au împlinit cele 45 de zile nelucrătoare în care proiectul a trebuit să stea în dezbatere publică. Teoretic, proiectul ar trebui să intre în vigoare imediat după vot și avizul Prefecturii. Noi ne-am grăbit să-l punem pe ordinea de zi de joi pentru ca, în eventualitatea în care va fi contestat de Compania de Apă, să fie timp să se judece până la 1 noiembrie. Nu știu care e situația la Rm. Sărat, sper ca și ei să voteze la timp acest proiect important pentru cetățeni”, a declarat primarul Constantin Toma.