
Dorin Marinescu zis „Piticu” a fost ridicat de mascaţi marţi seara şi arestat miercuri preventiv pentru 30 de zile printr-o decizie a Curții de Apel Ploiești. De asemenea, nimeni altul decât judecătorul Gabriel Stănescu ar urma să fie cercetat în libertate. Asta după decizia magistraților de la Ploiești care au respins cererea procurorilor DIICOT Buzău de arestare la domiciliu.
Dorin Marinescu a fost reținut marți pentru 24 de ore. Surse din rândul anchetatorilor susţin că judecătorul Stănescu a fost ridicat ieri tot cu mascați și dus la sediul DIICOT, iar miercuri a fost prezentat instanței cu propunerea arestului la domiciliu. Întâmplător sau nu, judecătorul a fost ridicat de mascaţi exact în ziua în care președintele Iohannis a semnat decretul privind eliberarea sa din funcție prin pensionare. Se pare, însă, că judecătorul ar fi cercewtat tocmai pentru o serie de soluții date de Stanescu pe răspundere contravențională.
Soluţia Curţii de Apel Ploieşti în dosarul D.I.I.C.O.T. „Tip soluţie: Încheiere Soluţia pe scurt: Admite propunerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.I.I.C.O.T – Biroul Teritorial Buzău privind arestarea preventivă a inculpatului Marinescu Dorin. În temeiul art. 226 alin 1 şi 2 C.pr.pen. rap. la art. 223 alin. 1 lit. b şi alin. 2 C.pr.pen. dispune arestarea preventivă a inculpatului Marinescu Dorin, pe o durata de 30 de zile, de la 9.11.2016 la 8.12.2016, inclusiv. Dispune emiterea mandatului de arestare preventivă. Dispune încunoştinţarea inculpatului asupra dispoziţiilor art. 228 alin. 2 şi 3 Cod procedura penală. Constată că inculpatul Marinescu Dorin a fost reţinut o perioada de 24 de ore, începând din dată de 08.11.2016, ora 18.20, până la dată de 9.11.2016, ora 18.20. Administraţia locului de detenţie unde va fi încarcerat inculpatul va face aplicarea dispoziţiilor art. 228 alin. 4 – 6 C.pr.pen. În baza art. 227 alin. 1 c.pr.pen., respinge propunerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.I.I.C.O.T – Biroul Teritorial Buzău privind luarea măsurii preventive a arestului la domiciliu în ceea ce îl priveşte pe inculpatul STĂNESCU MIHAIL-GABRIEL, În baza art.275 alin. 3 C. pr. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Dispune plata onorariului apărătorului din oficiu pentru inculpatul STĂNESCU MIHAIL-GABRIEL, în cuantum de 260 lei, din fondul special al Ministerului Justiţei în contul Baroului Prahova. Dispune plata onorariului parţial al apărătorului din oficiu, pentru inculpatul Marinescu Dorin, în cuantum de 200 lei, din fondul special al Ministerului Justiţiei în contul Baroului Prahova. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare. Pronunţată în camera de consiliu, astăzi, 9.11.2016, ora 17.50. Document: Încheiere de şedinţă 09.11.2016”.