Boscodeala si CIolacu
Modificarea statutului PSD în urma Consiliul Național al partidului desfășurat în week-end produce schimbări și în filiala județeană. Schimbările îi vizează pe social democrații certați cu legea iar în organizația locală a PSD sunt câteva astfel de persoane.
În primul rând, liderul PSD Buzău, Constantin Boșcodeală, care a fost condamnat deja de o instanță din Brașov la 5 ani de închisoare cu executare pentru abuz în serviciu. Decizia nu este definitivă, dar chiar și așa noile reguli din partid spun că un pesedist într-o asemenea situație ar trebuie să se retragă. Pe de altă parte, Boșcodeală a vrut să-și înainteze demisia după condamnare, însă nu ar fi fost lăsat de liderii partidului, care i-ar fi cerut să rămână președinte al organizației până în aprilie, la alegeri. În această situație, nu se știe încă dacă Boșcodeală rămâne sau nu președinte al PSD Buzău, timpul urmând să elucideze misterul.
Dar, Boșcodeală nu e singurul pesedist buzoian, care are probleme cu legea. Pe aceeași listă se află și deputatul Marian Ghiveciu și senatorul Victor Mocanu, ambii judecați pentru fapte de corupție și care se încadrează la prevederea conform căreia „membrii de partid trimişi în judecată în cazuri de corupţie îşi pierd funcţia în care au fost numiţi cu sprijinul partidului şi sunt suspendaţi din funcţia politică în care au fost aleşi”. Cu alte cuvinte, Ghiveciu este suspendat din postul de preşedinte executiv al PSD Buzău, în timp ce Victor Mocanu pierde postul de vicepreşedinte al organizaţiei judeţene. În plus, cei doi nu vor putea candida la vreo funcție în partid la alegerile care se apropie.
În aceste condiții, rămâne liberă calea deputatului Marcel Ciolacu spre șefia PSD Buzău, acesta precizând recent că va candida alături de Eugen Teodorovici, unul pentru postul de șef al filialei, altul pentru funcția de președinte executiv. Pe de altă parte, este curios ce s-a va întâmpla cu deputatul Adrian Mocanu, fiul lui Victor Mocanu, care ar putea râvni și el la vreo funcție importantă în partid.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.