Noul Executiv al Primăriei a întocmit o nouă organigramă, care a fost trimisă spre avizare Agenției Naționale a Funcționarilor Publici și care, ulterior, va trebui să primească girul aleșilor municipali. Această nouă schemă de personal prevede reduceri importante de funcții din Primărie, dar și comasări și disponibilizări. De asemenea, noua organigramă prevede și comasarea a trei instituții subordonate Primăriei – Centrul de Recuparare și Reabilitare ,,Spe­ranța”, Centrul de Urgență de zi și de noapte pentru persoanele adulte fără adăpost și Complexul de Servicii pentru persoane vârstnice ,,Alexandru Marghiloman” , care, după comasare, vor intra în subordinea Direcției de Asistență Socială, funcțiile de director și director adjunct vor dispărea, iar actualele posturi de director ai acestor instituții se vor transforma în funcții de șef de serviciu, cu salariile diminuate.

,,Personalul se va mai reduce, nu doar la Poliția Locală, nu ați văzut, și la Marghiloman, peste tot. Vom reduce, dar vom mai angaja și alți oameni, pentru că s-au creat și alte birouri în cadrul Primăriei, pentru adaptare la cerințele actuale, ­res­pectiv o direcție de atragere de fonduri europene, va exista un birou de educație și performanță școlară, va exista un birou de dezvoltare economică locală și așa mai departe”, a spus joi primarul Constantin Toma. El și-a manifestat, din nou, nemulțumirea față de mo­dul în care s-a defășurat activitatea de până acum a Centrului Cultural ,,Alexandru Marghiloman”: ,,La nivel de cultură, am luat deja prima măsură, din 30 de oameni la Centrul Cultural «Marghiloman» au rămas 20. Pentru că la 30 de oameni mă așteptam să fie acte de cultură, așa, să nu poți trece printre ele. Deocamdată nu am văzut așa ceva“, a spus primarul Constantin Toma.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.