Ductil Steel, insolventa, raport cauzalitate

Zilele trecute, administratorul judiciar – RVA Insolvencya- al celor trei combinate din cele cinci care au aparţinut Mechel International – unităţile de la Târgovişte, Buzău şi Câmpia Turzii – și care au intrat în insolvenţăla începutul acestui an, în vederea reorganizării, fost publicat raportul de cauzalitate pentru insolvenţa Ductil Steel Buzău. Acesta arată că „societatea debitoare are posibilităţi reale de reorganizare efectivă a activităţii”, potrivit bursa.ro. „Având în vedere faptul că Ductil Steel SA este unul dintre primii trei jucători de pe piaţa naţională de profil (plăci sudate – locul 2, produse din sârmă – locul 3, armătură – locul 2), precum şi luând în considerare capacitatea de producţie a societăţii, notorietatea şi reputaţia produselor comercializate, atât pe plan intern cât şi pe plan extern, societatea are posibilităţi reale de redresare şi reorganizare a activităţii prin: schimbarea programului de producţie şi ajustarea acestuia raportat la cererea de pe piaţă şi la rentabilitate, cu axarea pe realizarea de produse care au o rentabilitate mai mare; reducerea costurilor prin închiderea capacităţilor cu rentabilitate scăzută sau generatoare de pierderi; diminuarea costurilor de producţie cu scopul creşterii eficienţei operaţionale a acesteia, diminuarea consumurilor specifice; realizarea unor noi produse cu valoare adăugată mare; schimbarea strategiei de vânzare şi îmbunătăţirea activităţii de marketing; lichidare parţială a activelor societăţii, respectiv activele non-core şi activele care nu sunt utilizate în procesul de producţie; obţinerea de credit comercial în relaţia cu furnizorii, identificarea unor surse de finanţare, refinanţare şi a unor soluţii de finanţarea a vânzărilor (factoring etc.); optimizarea organigramei societăţii prin dimensionarea numărului de salariaţi la nivelul producţiei estimate; educerea tuturor categoriilor de cheltuieli şi aplicarea unor politici comerciale coerente, realiste şi temeinic fundamentate etc.”, se arată în document.

Raportul subliniază că debitoarea a depus declaraţia de reorganizare, fiind îndreptăţită să depună un plan de reorganizare, administratorul judiciar recomandând ca planul de reorganizare să fie propus de către societatea debitoare.

168 milioane lei – pierderile Ductil Steel în 2012 

Anul trecut, Ductil Steel Buzău a înregistrat pierderi de aproape 168 de milioane lei, după cum se arată în raportul RVA. Acesta subliniază că, în perioada 2010-februarie 2013, societatea a realizat pierderi din activitatea de exploatare, de 77,77 milioane lei în 2010, circa 122,5 milioane lei în 2011, în jur de 137 milioane lei în 2012 şi, respectiv, 13,43 milioane lei la finalul lunii februarie a acestui an. „În anul 2011, atât veniturile cât şi cheltuielile din activitatea de exploatare au crescut faţă de anul 2010, cheltuielile crescând, însă, într-o măsură mai mare decât veniturile. Astfel, dacă veniturile din activitatea de exploatare au crescut cu 27,52%, cheltuielile au crescut cu 30,10%. În anul 2012, însă, atât veniturile cât şi cheltuielile din activitatea de exploatare au crescut faţă de anul 2011, rezultatul activităţii de exploatare fiind o pierdere de 137.350.395 lei. Astfel, veniturile realizate din activitatea de exploatare au scăzut cu 26,25% faţă de anul 2011, în timp ce cheltuielile de exploatare au scăzut numai cu 22,25% faţă de anul 2011. Raportat la anul 2010, veniturile din exploatare au scăzut cu 5,95%, pe când cheltuielile de exploatare au crescut cu 1,15%. Aşa cum rezultă din evoluţia comparativă în dinamică a indicatorilor de venituri şi cheltuieli, rezultatul din exploatare a scăzut în mod continuu, generând pierderi care au accentuat riscul societăţii de a nu mai putea face faţă angajamentelor. Astfel, societatea a devenit vulnerabilă şi expusă riscului de insolvabilitate”. EBITDA (câştigul înainte de dobânzi, rate, depreciere şi amortizare) a înregistrat, în toată perioada analizată, valori negative, ceea ce indică incapacitatea companiei de a dimensiona cheltuielile în funcţie de veniturile realizate, potrivit raportului citat, care precizează: „Faţă de bugetele de venituri şi cheltuieli anuale previzionate, debitoarea a înregistrat abateri. Abateri faţă de producţia prognozată s-au înregistrat şi la cantităţile de semifabricat ţaglă, realizată la punctul de lucru de la Oţelu Roşu, abaterile între producţia previzionată şi cea realizată fiind de -11% în anul 2010, de -27% în anul 2011 şi de -50% în anul 2012”. În aceste condiţii, neatingându-se pragul cantitativ de rentabilitate al societăţii şi preţul de vânzare nu acoperea costul de producţie, compania a ajuns pe pierdere. „Deşi preţurile de vânzare practicate nu erau întotdeauna acoperitoare, raportat la costurile de producţie, societatea a decis continuarea programului de retehnologizare de la Oţelu Roşu şi a activităţii de producţie, încercând să-şi menţină în piaţă poziţia de lider cucerită de-a lungul timpului, sperând într-o revigorare a pieţei siderurgice”, potrivit documentului.

Ductil Steel datorează 50 milioane euro Grupului Mechel 

În perioada 2009-2012, a fost derulat un amplu program investiţional la punctul de lucru de la Oţelu Roşu, locaţie care asigură necesarul de semifabricat ţaglă pentru produsele finite realizate de societate. Programul investiţional a constat, printre altele, în modernizarea cuptorului şi construcţia instalaţiei de preîncălzire a fierului vechi (sistem COSS – Continous Optimised Shaft System).
Raportul precizează că acest sistem este unul din mijloacele puse la dispoziţia producătorilor de oţel în vederea atingerii obiectivelor reabilitării şi este considerată cea mai avansată tehnologie existentă, „fiind unica de acest fel implementată în Europa”.
Costurile retehnologizării activităţii de elaborare a oţelului au fost de aproximativ 50 de milioane euro şi au fost finanţate prin contractare de credite bancare şi împrumuturi de la entităţile afiliate grupului Mechel. Investiţiile au fost puse în funcţiune treptat, mare parte a acestora fiind asimilate în producţie abia în anul 2012. Cheltuielile efectuate pentru realizarea investiţiilor au determinat o creştere a gradului de îndatorare a societăţii, având implicaţii directe asupra rezultatului financiar, atâta vreme „cât aceste investiţii au fost finalizate abia în anul 2012, iar în acest an compania a intrat în insolvenţă şi a procedat la punerea în coservare a activelor de la Oţelul Roşu”. Mechel International a creditat uzinele de la noi în vederea achitării datoriilor avute la bănci, pentru capital de lucru şi pentru investiţii, datoria totală a celor cinci combinate ridicându-se la 400 de milioane de dolari.

RVA: „Criza a adus combinatul de la Buzău în insolvenţă”


Potrivit raportului RVA, pierderile înregistrate la Ductil Steel Buzău s-au datorat în mare parte „crizei economice şi financiare, politicilor comerciale şi investiţionale insuficient fundamentate, unor strategii de dezvoltare şi stabilire a preţurilor de vânzare necorelate cu tendinţele pieţei caracteristice, precum şi a unor previziuni ale pieţei de desfacere care s-au dovedit nerealiste şi neconcordante cu evoluţia efectivă a pieţei”. Astfel, rezultatul financiar negativ a fost generat de evoluţia cursului de schimb valutar care a determinat înregistrarea de diferenţe de curs valutar nefavorabile pentru societate şi de cheltuielile cu dobânzile aferente creditelor bancare/ împrumurilor pe care societatea le-a contractat.
Documentul citat mai menţionează: „Importanţa economică a metalurgiei fierului rezultă din utilizarea produselor metalurgice reprezentate prin oţeluri, fontă, laminate, trefilate în aproximativ toate domeniile de activitate, dar îndeosebi în construcţiile de maşini, în construcţii civile şi indus¬triale (poduri, baraje, hale, locuinţe etc.). Toate aceste domenii au fost grav lovite de criză. Semnalele pozitive din piaţa internă privind redresarea proiectelor în infrastructură şi, ca urmare, creşterea comenzilor la produse metalurgice, nu au fost îmbucurătoare. (…) Lucrările de construcţii au avut un trend crescător în perioada 2006-2008. Începând cu anul 2009, lucrările de construcţii au înregistrat un trend descrescător, respectiv: în anul 2009, valoarea lucrărilor de construcţii a reprezentat numai 81,70% din valoare înregistrată în anul 2008. (…) În anul 2012, valoarea lucrărilor de construcţii a reprezentat numai 72,00% din valoarea înregistrată în anul 2008. (…) Au fost suspendate sau au cunoscut o decelare a ritmului proiectele de construire a autostrăzilor, care ar fi consumat cantităţi importante de produse siderurgice cum ar fi oţelul beton folosit la fundaţiile, pasajele rutiere şi podurile aferente, plasele şi panourile de gard folosite la îngrădire etc. (…) În ceea ce priveşte indus¬tria metalurgică, potrivit Institutului Naţional de Statistică, indicii producţiei industriale, raportat la anul 2005, au înregistrat un trend crescător în perioada 2006-2007 şi un trend descrescător în perioada 2008-2011. (…) Lipsa de creditare a sectorului agricol a redus semnificativ volumul produselor siderurgice consumate de această ramură a economiei naţionale, societatea fiind constrânsă să abordeze pieţe externe (de exemplu Algeria) pentru produse cum ar fi sârma bobinată utilizată în agricultură. (…) Fierul vechi constituie materia primă de bază şi reprezintă un procent mai mare de 95% din costul de fabricaţiei a ţaglei. În procesul tehnologic subsecvent ţagla este semifabricatul de bază pentru produsele laminate”.
În anul 2010, preţul mediu de achiziţie a fierului vechi a fost de 1.028 lei/tonă, în 2011 – de 1.277 lei/tonă, respectiv de 1.327 lei/tonă în 2012, înregistrând o creştere faţă de 2010 cu aproximativ 24% în 2011, respectiv cu 29% în 2012, ceea ce a condus la creşterea costului de producţie a ţaglei raportat la anul 2010, cu 22% în 2011 şi, respectiv, cu 34% în 2012, potrivit raportului.
Combinatul din Buzău, alături de cele de la Câmpia Turzii, Brăila şi Târgovişte, dar şi de Mechel East Europe Metallurgical Division SRL au fost vândute de grupul siderurgic rus Mechel, în luna februarie, către firma Invest Nikarom din Bucureşti, controlată în proporţii egale de părinţii Olgăi Chumakova (care a reprezentat şi Grupul Mechel în ţara noastră), respectiv Svetlana Chumakova şi Victor Chumakov, ambii de cetăţenie rusă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.