6311Bărbatul din Râmnicu Sărat care şi-a ucis concubina şi pe cele două fiice în vârstă de 7 şi 8 ani fusese condamnat pentru trafic de minori după ce a dus în străinătate mai multe adolescente, pe care le-a obligat să se prostitueze. Potrivit portalului instanţelor de judecată, bărbatul în vârstă de 30 ani a fost arestat preventiv în anul 2012, împreună cu alte trei persoane care constituiseră un grup infracţional organizat pentru trafic de minore. După ce a fost condamnat la Tribunalul Buzău la trei ani şi jumătate de închisoare, bărbatul, Aurel Florin Marcu, a făcut recurs, apoi procurorii au făcut apel, pentru ca în final, în 7 mai, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să confirme mandatul de executare a pedepsei de trei ani şi şase luni de închisoare pentru trafic de minori. Conform procurorilor, bărbatul a dus în Grecia mai multe tinere de 16 şi 17 ani, pe care le-a constrâns să se prostitueze. Bărbatul le acosta pe fete în Râmnicu Sărat, le ducea inclusiv la locuinţa sa, le promitea câştiguri substanţiale, după care le scotea din ţară şi le obliga să se prostitueze într-un bar din Atena. Procurorii susţin că bărbatul din Râmnicu Sărat, împreună cu alţi membri ai reţelei de proxenetism, le ameninţa şi chiar le bătea pe fete, pentru a accepta să se prostitueze cu clienţi racolaţi în bar, iar banii erau împărţiţi de proxeneţi. Joi, bărbatul a aflat că a fost condamnat definitiv şi că urmează să fie încarcerat, moment în care între el şi concubina sa a izbucnit o ceartă, femeia spunându-i că nu îl va aştepta să iasă din penitenciar. În timpul conflictului, bărbatul le-a înjunghiat pe femeie şi pe cele două fiice de 7 şi 8 ani, la scurt timp intervenind tatăl bărbatului, care locuia în aceeaşi casă. Bătrânul a fost cel care a solicitat ajutor şi care le-a scos din casă pe cele trei victime, pentru a fi preluate mai repede de ambulanţă şi duse la spital, însă nici femeia şi nici cele două fetiţe nu au mai putut fi salvate de medici.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.