amenzi, controale, inundatii, mediuOdată cu încălzirea vremii oamenii din zonele rurale îşi fac curăţenie prin goposdării, iar deşeurile sunt aruncate în râurile care travesează judeţul. Debitele ridicate, precum şi cantităţile mari de gunoi adunate ar putea conduce la inundaţii. Pentru a preveni astfel de situaţii, comisarii de mediu au demarat o serie de controale, iar în cazul în care vor găsi nereguli, autorităţile locale vor fi sancţionate. „Ţinând cont de vremea frumoasă, se preconizează că vor fi acţiuni de curăţenie, iar oamenii vor arunca deşeuri pe cursuri de apă. Noi sperăm să oprim aceste deversări, iar în cazul în care vom găsi nereguli vom aplica amenzi autorităţilor locale care pot ajunge până la 250 de milioane de lei”, ne-a spus Carmen Ichim, comisar şef Garda de Mediu.  Practic în următoarea perioadă comisarii Gărzii de Mediu vor controla toate cursurile de apă din judeţ. Până în prezent instituţia nu a primit sesizări legate de depozitarea unor cantităţi mari de gunoaie în apă, însă se aşteaptă ca în timpul controalelor care au început să descopere zeci de nereguli.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.