
Inspectorii sanitar-veterinari din Buzău au demarat o serie de acţiuni de control ce vizează în special comercializarea cărnii de miel, dar nu sunt lăsate la o parte nici celelalte produse care se regăsesc în perioada Sărbătorilor Pascale pe masa buzoienilor. Inspectorii Direcţiei Sanitar Veterinare au intensificat controalele pentru a preveni apariţia îmbolnăvirilor datorate toxinfecţiilor alimentare. Reprezentanţii DSV Buzău recomandă ca populaţia să se aprovizioneze doar din unităţile autorizate sanitar-veterinar.
Sacrificarea mieilor se va realiza în unităţi de abatorizare, autorizate sanitar veterinar pentru sacrificarea de ovine şi publicate pe site-ul ANSVSA.
Funcţionarea locurilor de sacrificare a mieilor este permisă numai în perioada 15-28 aprilie 2019, adică în perioada premergătoare Paştelui catolic, respectiv Paştelui ortodox, între orele 07,00 şi 17,00.
„În cazuri excepţionale, sacrificarea mieilor se poate realiza şi în locurile organizate în condiţiile legii şi amenajate temporar, în care se asigură supraveghere sanitară veterinară şi în care sunt respectate condiţiile de igienă stabilite în Reg. (CE) nr. 852/2004 (privind cerinţele generale de igienă pentru alimente) şi în Reg. (CE) nr. 853/2004 (privind bunăstarea animalelor şi gestionarea materialului cu risc specific – MRS).
Decizia privind organizarea activităţii din punct de vedere sanitar veterinar în locurile special amenajate temporar, revine DSVSA, numai în cazul în care există solicitări scrise din partea unor primării și/sau Instituția Prefectului pentru organizarea unor asemenea locuri unde mai mulţi fermieri/crescători de ovine să sacrifice mieii şi numai dacă în aceste locuri se respectă condiţiile generale şi specifice de igienă, bunăstare a animalelor şi gestionare a SNCU stabilite de legislaţia sanitară veterinară.
Decizia din partea DSVSA privind organizarea şi amenajarea locurilor speciale pentru sacrificarea mieilor se va realiza în baza unei analize detaliate în ceea ce priveşte capacitatea de sacrificare a abatoarelor din judeţ şi oportunitatea amenajării acestor locuri speciale, numai în cazul în care este absolut necesar şi situaţia o impune, ţinând cont de următoarele aspecte: distanţele mari faţă de abatoarele autorizate sanitare veterinar pentru schimburi intracomunitare; numărul mare de miei destinaţi sacrificării în această perioadă, care trebuie să fie peste capacitatea de sacrificare proiectată a abatoarelor autorizate sanitar veterinar din vecinătate”, transmite DSVSA Buzău.