
Zilele trecute, la sediul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, în prezența buzoianului Marcel Alexandru Stoica, secretar de stat, a fost semnat încă un contract finanțat de Uniunea Europeană, prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), a anunțat edilul-șef Constantin Toma.
„Acest contract se referă la renovarea energetică moderată a 10 blocuri de locuințe din municipiul Buzău, care vizează o suprafață de 45.779,5 mp, iar valoarea proiectului este de circa 11 milioane de euro, contribuția locatarilor fiind zero.

Blocurile care vor intra în acest proiect sunt:
– Bloc C1, Cartier Episcopiei, Municipiul Buzău;
– Bloc E3, Cartier Episcopiei, Municipiul Buzău;
– Bloc 14 I, Bulevardul Unirii, Municipiul Buzău;
– Bloc 12 D, Bulevardul Unirii, Municipiul Buzău;
– Bloc 12 F, Bulevardul Unirii, Municipiul Buzău;
– Bloc Integral 2, Aleea Industriilor, Nr. 1, Municipiul Buzău;
– Bloc P13, Bulevardul Unirii, Municipiul Buzău;
– Bloc 105, Str. Spiru Haret, Municipiul Buzău;
– Bloc G1, Cartier Episcopiei, Str. Pietroasele, Nr. 23, Municipiul Buzău;
– Bloc G2, Cartier Episcopiei, Str. Pietroasele, Nr. 19, Municipiul Buzău.
Ne străduim să atragem în continuare fonduri europene pentru reabilitarea blocurilor.” , a declarat primarul Constantin Toma.
