Primarul municipiului Buzău, Constantin Toma, a transmis, la rândul său, un mesaj cu ocazia Zilei Mondiale a Educației.
„Astăzi, de Ziua Internațională a Educației, mă gândesc în primul rând la oamenii care au pus, fiecăruia dintre noi, câte o cărămidă la temelie. Cu toții am avut un profesor pe care nu l-am uitat. Un om care ne-a încurajat când poate nu aveam suficientă încredere în noi, care ne-a deschis mintea sau ne-a învățat o lecție pe care am înțeles-o cu adevărat abia mai târziu.
Și eu port cu mine astfel de oameni. Îi sunt recunoscător învățătoarei mele, doamna Ioana Grigore, căreia îi doresc multă sănătate, și profesoarei mele de limba română din gimnaziu, doamna Eliza Ioana Trușcă. Sunt oameni care au lăsat o urmă în devenirea mea și cărora le mulțumesc și astăzi.
Poate tocmai de aceea cred atât de mult în educație.
Pentru mine, fiecare investiție pe care o facem într-o școală din Buzău nu înseamnă doar ziduri renovate, mobilier sau echipamente. Înseamnă șansa unui copil de a porni mai bine în viață.
Și mai cred ceva: politica nu are ce căuta în școală, indiferent de partid. Școala trebuie să fie despre copii, profesori, educație și performanță. Atât.
Îmi doresc ca tinerii Buzăului să aibă motive să viseze și, mai ales, să aibă aici, acasă, condițiile pentru a-și transforma visurile în realitate.
Astăzi le spun mulțumesc tuturor dascălilor care își fac meseria cu suflet.
Iar copiilor le spun ceva ce merită să audă cât mai des: aveți încredere în voi, fiți curioși și învățați! Educația este ceva ce nimeni nu vă poate lua vreodată.
La mulți ani tuturor celor care pun suflet în educația copiilor noștri!„, a transmis edilul-șef Constantin Toma.




