
Doi consumatori de substanțe etnobotanice au ajuns pe mâna polițiștilor locali buzoieni. Unul dintre ei, elev la un colegiu din municipiu, a fost depistat de polițiștii care asigură paza unității de învățământ, după ce acesta a încercat să evite contactul cu oamenii legii. „În urma verificărilor, s-a constatat că tânărul, în vârstă de 17 ani, este elev al colegiului în clasa a XI-a, iar asupra acestuia s-a găsit un plic cu o substanță vegetală uscată de culoare verde și o rolă cu foițe de țigară. Elevul a declarat verbal că a cumpărat a produsele găsite asupra să de la o persoană care i-a spus că sunt produse etnobotanice. Acesta susține că a plătit suma de 25 lei și urma a consuma conținutul acelui plic la domiciliul său”, se arată într-un comunicat de presă al Direcției Poliție Locală a Primăriei Buzău.
Al doilea consumator a fost identificat de un agent de poliție locală aflat în timpul liber, care l-a observat pe stradă cu un comportament de om beat și încerca să-și facă o țigară cu ajutorul unor foițe. „Polițistul local l-a recunoscut pe acesta ca fiind un consumator de substanțe interzise, întrucât l-a mai depistat și cu alte ocazii cînd efectua serviciul de patrulare (…) Tânărul are vârstă de 23 de ani și avea asupra acestuia un plic de hârtie în interiorul căruia se află o substanță vegetală uscată de culoare verde și o rolă cu foițe de țigară. Tânărul a declarat verbal că produsele găsite asupra lui sunt substanțe etnobotanice și le avea pentru consum personal”, precizează Poliția Locală.
Polițiștii locali au condus persoanele depistate la sediul poliției municipiului Buzău, pentru continuarea cercetărilor.