Consilierii locali municipali sunt convocaţi, în ultima zi a lunii, în şedinţă ordinară. Pe ordinea de zi se află 10 proiecte care vor fi supuse votului. Printre acestea se numără proiectul de hotarâre privind aderarea comunei Săruleşti, judeţul Buzău, prin consiliul local, la Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară „Buzău 2008”; proiectul de hotărâre privind eliberarea domnului Lazăr Sorin din funcţia de membru în consiliul de administraţie al Societăţii Comerciale „Trans – Bus” S.A. Buzău; proiectul de hotarâre privind stabilirea unor măsuri organizatorice pentru desemnarea unui membru în consiliul de administraţie al Societăţii Comerciale „Trans – Bus” S.A. Buzău; proiectul de hotărâre pentru aprobarea mandatării consiliului de administraţie al Societăţii Comerciale „Pieţe, Târguri şi Oboare” S.A. Buzău să achiziţioneze servicii juridice de asistenţă şi de reprezentare; proiectul de hotărâre pentru aprobarea studiului de fezabilitate şi a indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii publice „Lucrări de finalizare cantină P+1 E 200 locuri” în incinta Colegiului Naţional „B.P. Haşdeu”, b-dul Gării nr. 1, municipiul Buzău; proiectul de hotărâre pentru aprobarea concesionării prin lici-taţie publică deschisă a bunurilor din cadrul complexului de sere şi solarii, proprietate publică, situat în municipiul Buzău, strada Pinului nr. 89, a studiului de oportunitate, caietului de sarcini şi documentaţiei de atribuire.
Şedinţa este programată să înceapă la ora 13.00 şi se va desfăşura în Palatul Comunal, în sala 24.