CLM, consilieri municipali, PDL, PP-DD, ședință ordinară

Consiliul Local Municipal Buzău se întrunește joi în ședința ordinară din luna mai. Pe ordinea de zi au fost incluse 21 de proiecte de hotărâre, printre care și cele de validare a doi noi consilieri municipali. Este vorba despre cel al reprezentantului PP-DD Hudiţoiu Bogdan – Florin, înlocuitorul Cristinei Iorga, cea care și-a dat demisia din partid și din CLM pentru a-și păstra postul de la Direcția Agricolă, dar și a reprezentantului PDL Doru Olaru care ia locul Nicoletei Tudor, care a pierdut sprijinul politic al formațiunii politice pe listele căreia a fost desemnată consilier local.

Se va lua în discuție de asemenea, proiectul de hotărâre pentru aprobarea situaţiilor financiare pe anul 2012 ale Societăţii Comerciale „Prestcom Serv” S.A. Buzău, proiectul de hotărâre pentru aprobarea proiectului tehnic şi a indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii publice „Consolidare, reabilitare şi refuncţionalizare corp III – Liceul Pedagogic Spiru Haret” din municipiul Buzău, proiectul de hotărâre privind aprobarea tarifului lunar  pentru paza obiectivelor, bunurilor şi valorilor cu personalul contractual din cadrul Direcţiei Poliţiei Locale, proiectul de hotărâre privind stabilirea tarifelor pentru identificarea, înregistrarea, deparazitarea, vaccinarea şi sterilizarea câinilor; proiectul de hotărâre privind completarea punctelor de lucru ale Societăţii Comerciale „Urbis – Serv” S.R.L. Buzău, proiectul de hotărâre pentru aprobarea organigramei, numărului de personal şi statului de funcţii prin reorganizarea aparatului de specialitate al primarului pentru anul 2013, proiectul de hotărâre privind atestarea apartenenţei la domeniul public a municipiului a sensului giratoriu situat în municipiul Buzău, la intersecţia străzilor Unirii şi Nicu Constantinescu din cartierul Orizont; proiectul de hotărâre privind atestarea apartenenţei la domeniul privat al municipiului a terenului situat în municipiul Buzău, la intersecţia străzilor Transilvaniei cu Depozitului, proiectul de hotărâre privind atestarea la domeniul privat al municipiului a terenului situat în municipiul Buzău, strada Unirii, bariera Ploieşti, aferent fostului poligon – şcoală al Filialei Buzău a ACR; proiectul de hotărâre privind trecerea unor bunuri concesionate Societăţii Comerciale „Compania de Apă” S.A. Buzău din proprietatea publică în proprietatea privată a municipiului Buzău, în vederea scoaterii din funcţiune, transmiterii fără plată, valorificării, declasării şi casării acestora, după caz; proiectul de hotărâre pentru aprobarea închirierii prin licitaţie publică cu strigare a unui teren proprietate publică, situat în municipiul Buzău în incinta Școlii Gimnaziale „George Emil Palade”, în vederea amenajării unui teren rugby cu gazon sintetic şi acoperit cu un ba-lon termopresurizat și proiectul de hotărâre privind modul de soluţionare a cererilor pentru eliberarea unor certificate de urbanism.

De asemenea va fi luată în discuție Decizia nr. 3 din 14 martie 2013 a directorului Camerei de Conturi Buzău referitoare la controlul asupra situaţiei evoluţiei şi modului de administrare de către Societatea Comercială „Pieţe, Târguri şi Oboare” S.A. Buzău a patrimoniului public şi privat al municipiului Buzău în anul 2012 şi răspunsul societăţii controlate către Camera de Conturi cu privire la măsurile dispuse, pe baza raportului Societăţii Comerciale „Sed Lex Consult” S.R.L. Buzău şi raportului de expertiză contabilă extrajudiciară a expertului contabil autorizat 2013 George Călin.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.