ghiveciu

Deputatul PSD, Marian Ghiveciu, a fost condamnat, marți, de Înalta Curte de Casație și Justiție la 3 ani de închisoare cu suspendare, cu 6 ani de încercare. Dacă în acest timp, Ghiveciu va călca strâmb va ajunge după gratii.
Odată cu condamnarea lui Ghiveciu se pune și o altă problemă, aceea a funcției din partid. În prezent, Marian Ghiveciu este președinte executiv al PSD Buzău. Noile reguli interne din partid spun însă că un social democrat, odată condamnat, nu mai poate ocupa nici o funcție în formațiunea social democrată. Cu alte cuvinte, Marian Ghiveciu nu va mai fi președinte executiv al PSD Buzău iar o eventuală condamnare definitivă l-ar putea lăsa și fără statutul de membru de partid.

Marți, deputatul PSD Marian Ghiveiu a primit o condamnare de trei ani de închisoare cu suspendare, sub supraveghere pe o perioadă de șase ani, termen de încercare. Magistrații de la Înalta Curte de Casație și Justiție au dictat această sentință, care nu este definitivă, putînd fi atacată cu apel la aceeași instanță, dar la un alt complet de judecători.
Marian Ghiveciu, deputat PSD de Buzău, a fost condamnat pentru instigare la infracțiune de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor având drept consecință obținerea pentru altul a unui avantaj patrimonial în formă continuată. Aceeași sentință, de trei ani de închisoare cu suspendare, au primit și ceilalți doi inculpați din dosar, Dumitru Borcan şi Nicolae Costache.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.