foto arhivă (sediul S.P.C.R.P.C.I.V Buzău)

,,Vrei să devii colegul nostru? Atunci trebuie să știi că se scoate la concurs un post de agent de poliție prin încadrare directă la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatricularea Vehiculelor Buzău, la Compartimentul Regim Permise de Conducere și Examinări.

Condiții generale și criterii specifice:

Pentru a participa la concursul cu recrutare prin încadrare directă, candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

a) să aibă cetăţenia română şi domiciliul în România;

b) să cunoască limba română, scris şi vorbit;

c) să aibă capacitate deplină de exerciţiu;

d) să fie apţi din punct de vedere medical, fizic şi psihologic;(*)

e) să aibă vârsta de minimum 18 ani împliniţi;

f) îndeplinesc condiţiile de ocupare prevăzute în fişa postului;

g) să aibă un comportament corespunzător principiilor care guvernează profesia de poliţist; (**)

h) să nu aibă antecedente penale cu excepţia situaţiei când a intervenit reabilitarea;

i) să nu fie în curs de urmărire penală ori de judecată pentru săvârşirea de infracţiuni;

j) să nu fi fost destituiţi dintr-o funcţie publică sau să nu le fi încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare în ultimii 7 ani;

k) să nu fi desfăşurat activităţi de poliţie politică, astfel cum sunt definite prin lege;

l) nu are tatuaje ori elemente ornamentale, de orice natură, aplicate, inserate sau implantate pe/în corp, neacoperite de vestimentaţie, în ţinuta de vară;

m) prin încadrare directă, potrivit nivelului studiilor şi/sau vechimii în specialitate, nu dobândeşte un grad profesional mai mic decât gradul militar echivalent deţinut în rezervă.” , este mesajul transmis de Prefectura Buzău.

Mai multe detalii AICI: https://hub.mai.gov.ro/recrutare/anunt/view?id=2032

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.