
Poliţiştii de la Siguranţă Şcolară, Prevenire şi Rutieră s-au deplasat la Grădiniţa cu Program Normal Maxenu pentru jurizarea probei teoretice a activităţii cu tematică rutieră din cadrul Proiectului „Să circulăm corect” ediția a VII-a. Proiectul se derulează în cadrul Concursului Naţional “Alege viaţa, circulând corect!”.
„Astfel, poliţişti, împreună cu ceilalţi membri ai juriului – cadre didactice, au corectat fişele cu tematică rutieră pe care copiii participanţi le-au avut de completat.
În competiţie au intrat 355 de unităţi de învăţământ, din 32 de judeţe, fiind participanţi inclusiv din Republica Moldova.
Au fost apreciate aproximativ 700 de lucrări ale elevilor din diverse etape de şcolarizare, juriul concursului acordând premiile I, II, III, menţiune şi premiu special pentru fiecare categorie de vârstă, copiii dovedind că şi-au însuşit regulile de circulaţie rutieră şi de siguranţă personală în trafic.La finalul competiţiei, toţi participanţii vor primi diplome de participare din partea organizatorilor.” , transmite Biroul de Presă al IPJ Buzău.