Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a decis, ieri, validarea ratei de incidență, la nivelul comunei Cănești unde rata de incidență cumulată în ultimele 14 zile a depășit 3 cazuri la 1.000 de locuitori (4,27/1000) și aplicarea măsurilor prevăzute în H.G. nr. 967/2020 privind prelungirea stării de alerta pe teritoriul României începând cu data de 14 noiembrie 2020, după cum urmează:

interzicerea organizării şi desfăşurării spectacolelor de tipul drive-in, precum și desfășurării în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice și private sau a altor evenimente culturale;

 – activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, este interzisă;

– activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau a altor unități de cazare este permisă doar persoanelor cazate în cadrul acestor unități, după caz;

– activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc este interzisă;

măsurile stabilite vor fi aplicate pentru o perioadă de 14 zile de la data adoptării prezentei hotărâri (15.11.2020), cu evaluare la finalul acestei perioade.” , anunță Prefectura Buzău. 

Potrivit autorităților, în ultimele 14 zile, în comuna Cănești au fost înregistrate trei cazuri de coronavirus, raportate la o populație de 702 locuitori. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.