
Președintele Consiliului Județean, Victor Mocanu, a declarat, astăzi, că nu este de acord cu limbajul folosit de subaltenul său, Dragoș Cojocea, director în cadrul acestei instituții, pe parcursul intervenției sale în direct, duminică seara, la postul de televiziune OTV. Mocanu spune, însă, că angajatul său a și fost provocat de realizatorii respectivei emisiuni, președintele Consiliului Județean constatând, cu aceeași ocazie, și degradarea vieții sociale românești, situație de care se face vinovată întreaga clasă politică românească, în frunte cu șeful statului.
”Nu agreez și, încă o dată, spun că exprimarea vulgară a fost un lucru rău, dar incitarea reporterilor de acolo și neadevărurile pe care le spuneau și modul în care prezentau această emisiune a fost cu totul ieșită din comun. Și, poate, cu totul ieșită din comun a fost și intervenția salariatului Consiliului Județean. Sigur, poate era și sub influența unui pahar de vin, dar exprimarea vulgară, nici într-un caz nu sunt de acord cu ea. În continuare, vreau să spun că modul în care se prezintă unele evenimente de tradiție ale poporului român, chiar dacă mai mare sau mai mică, o nuntă, arată acum că ne aflăm într-o fază de degradare a vieții sociale din România, în care și o parte, OTV-ul sigur se regăsește acolo și contribuie din plin la niște chestiuni urâte. Am văzut aseară și intervenția lui Miron Cosma pe OTV, tot un scandal de proporții, aiurea, cu înjurături… Dacă am ajuns ca, pe o televiziune națională, să se înjure, ce educație mai dăm sau ce formatori de opinie mai suntem? Eu, încă o dată cred că poate, în primul rând, sunt vinovați politicienii, suntem vinovați toți cei care, zic eu, ne aflăm, la ora actuală, în politică, de la mic la mare. Poate și șeful statului întreține o asemenea atmosferă, cred că, într-o perioadă scurtă, vom începe să intrăm în normalitate, să ne regăsim, într-adevăr, în valorile europene”, a spus Mocanu.
Reamintim că, duminică seară, Dragoș Cojocea a intervenit, telefonic, în direct, la o emisiune difuzată de OTV, care trata nunta deputatului Adrian Mocanu, și i-a înjurat pe realizatorii acesteia.