Cu ocazia Zilei Copilului, preșcolarii și elevii din comunitate au primit pachete din partea Primăriei Cislău. Valoarea totală a fondurilor alocate pentru aceste cadouri a fost de 6075 de lei. Autoritățile au oferit pachete pentru 405 copii.

Cu prilejul Zilei Internaționale a Copilului, vă transmit cele mai sincere urări de sănătate, bucurie și împliniri.

1 Iunie este o zi dedicată copilăriei, inocenței și speranței. Copiii sunt cea mai de preț comoară a unei comunități, iar datoria noastră este să le oferim dragoste, educație și un mediu sigur în care să crească și să-și împlinească visele.

Le doresc tuturor copiilor din comuna Cislău să se bucure de această zi specială, să zâmbească, să se joace și să păstreze mereu în suflet frumusețea copilăriei. Totodată, îi felicit pe părinți, bunici și pe toți cei care contribuie zi de zi la creșterea și educarea lor.

La mulți ani tuturor copiilor! Să aveți parte de o copilărie fericită și de un viitor plin de succes!„, a transmis primarul comunei Cislău, Constantin Mușat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.