predaLiderul Partidului Democrat Liberal, Cezar Preda spune, pentru a doua oară, foarte hotărât că primarii şi consilierii care au părăsit PDL pentru alt partid ajutaţi de Ordonanţa 55 nu se vor putea întoarce în PDL. Deputatul buzoian afirmă că judeţul Buzău a fost unul dintre cele mai afectate de efectele acestei ordonanţe, iar toţi aleşii care şi-au schimbat culoarea politică „au fost racolaţi în stil golănesc”.
„Suntem un judet, poate primele trei încercate de Ordonanţa 55. Acţiunea de racolare a fost la cel mai înalt nivel, fostul presedinte al Consiliului Judeţean a făcut un titlu de glorie cu câţi primari a luat. S-a dovedit că a fost o mişcare golănescă, totul a fost in stil haiducesc. Nu ii interesa decat castigarea alegerilor, asa cum nu le-a castigat Ponta, nu le-au castigat nici traseistii”,a spus Cezar Preda.

Deputatul a afirmat răspicat că cine a părăsit PDL nu se va mai putea întoarce în această formţiune politică, ba mai mult, au fost deja demarate acţiuni în instanţă pentru ca mandatele de consilieri să revină PDL-ului aşa cum au fost câştigate la alegerile locale, iar „traseiştii” şi-ar putea pierde mandatele
În acelaşi timp, de instanţă se pare că nu va scăpa nici secretarul judeţului Laurenţiu Gavrilă, pe numele căruia PDL va face plângere penală pentru abuz în serviciu. „Chiar azi i-am spus secretarului şi voi anunţa mâine în şedinţă, domnului Gavrilă trebuie să îi facem plângere penală pentru abuz în serviciu pentru că, la ordinul domnului Bîgiu a trimis la Prefectura a doua optiune politică a consilierilor, nu prima, la fel şi cum a făcut şi cu consilierul Mariana Tudor. El a fost pus la Consiliul Judetean tot de Bîgiu, nu de noi sau de vreun concurs adevarat. Si dupa ce a iesit si hotararea CCR legată de Ordonanţa 55, mi se pare că domnul Gavrilă sfidează bunul simţ”, a declarat deputatul Cezar Preda.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.