conferinta, lege, PD-L, proiectePreşedintele PD-l Buzău, Cezar Preda este revoltat de atitudinea unor colegi de partid care au ignorat total Legea SRI, proiect iniţiat chiar de deputatul buzoian.  „Cine mai crede că în 2011, cineva poate să reintroducă securitatea, aşa cum era pe timpuri? Asta este doar o glumă. Eram cu distinsul meu coleg Teodor Meleşcanu, pe care l-am intrebat daca a citit legea, nu o citise. Aşa ceva nu se poate. Poate sunt unii supăraţi că nu sunt şi ei co-autori, dar eu nu am vrut să rămân singur pe drum în această propunere. Este o lege necesară, modernă pentru securitatea naţională”, a declarat astăzi Cezar Preda în cadrul unei conferinţe de presă.

Dacă în proiectul de lege iniţiat chiar de el este încrezător, pe de altă parte nu crede în cel privind limitarea numărului de mandate ale parlamentarilor, chiar dacă printre iniţiatori este şi senatorul buzoian, Viorel Constantinescu.

„Sincer, nu cred, pentru că am colegi parlamentari din Uniunea Europeană care sunt de peste 30 de ani parlamentari și sunt la Consiliul Europei de prin 1982. Asta ar presupune să se facă câte două mandate, peste tot și la Primărie, ca la președintele țării. Nu cred că e fezabil, dar dacă ar fi și asta este dorința majorității ne supunem care-i problema?”, a declarat Cezar Preda.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.