Cercetată de DNA într-un dosar de suspiciuni de abuz, complicitate la abuz și uzurpare de calități oficiale, Florentina Ioniță, cetățean de onoare al municipiului Buzău, fost manager al Spitalului Militar din Capitală, a fost trecută în rezervă prin decret prezidențial.

,,Am semnat astăzi (n.r. ieri) decretul pentru trecerea în rezervă a doamnei general Florentina Ioniță.

O armată puternică înseamnă nu doar dotări moderne și capacități tehnice, ci și integritate, de la primul grad până la cel mai înalt nivel de conducere. Orice abatere de la aceste principii trebuie tratată cu maximă exigență și transparență deplină.

Avem nevoie de o cultură a integrității consolidată prin fapte. Acolo unde se administrează resurse publice, indiferent de domeniu, standardele trebuie să fie cele mai înalte, iar răspunderea clară și imediată.

Combaterea corupției, inclusiv în sistemul militar, este o dovadă de respect față de uniformă, față de cei care și-au pus viața în slujba țării și față de încrederea cetățenilor.„, a transmis președintele Nicușor Dan.

Procurorii anticorupție susţin că, în perioada 2020–2023, în calitate de manager al Spitalului Militar, generalul Florentina Ioniță, ar fi dispus angajarea ilegală a 18 cadre militare în cadrul unui proiect european, încălcând reglementările privind cumulul funcţiilor. Anchetatorii estimează un prejudiciu total de peste 8 milioane de lei – bani europeni, de la bugetul de stat şi cel al spitalului. În acelaşi dosar sunt cercetaţi şi 18 ofiţeri şi medici militari

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.