ministerul administratiei si internelor, secretarul generalSecretarul general al Ministerului Administratiei si Internelor, Laurentiu Mironescu, a fost prezent la Buzău pentru a taia panglica noului Centru de pregatire Schengen, care va functiona in fostul sediu al Liceului de Politie “Neagoe Basarab”. La ceremonia oficiala au participat, alaturi de alti functionari din MAI, reprezentanti ai autoritatilor locale, prefectul Paul Beganu, primarul Constantin Boscodeala, seful IPJ, comisarul-sef Ion Marin, locotenetul-colonel Florin Micheten, comandantul Inspectoratului de Jandarmi si colonelul Danut Nicolae, inspectorul-sef al ISU.

          Proiectul de infiintare a centrului a fost demarat in 2009, iar lucrarile efective de reamenajare a fostului sediu al Liceului de Politie au inceput din 2010, investitia ridicandu-se la 8 milioane de euro, bani proveniti in mare parte din fonduri europene. Scopul centrului este de a pregati personalul MAI sa poata indeplini atributiile si misiunile Schengen ce le revin, prin programe de formare initiala si continua specializata. Astfel, in cadrul centrului, functionarii din MAI se vor putea pregati in domeniul controlului frontierelor, al politicii vizelor, migratiei, azilului, cooperarii politienesti, protectiei datelor etc. Totodata, cursantii vor fi instruiti si in privinta accesului si folosirii bazelor de date folosite in Spatiul Schengen, perfectionandu-si si cunostintele in ceea ce priveste limbile de circulatie internationala necesare cooperarii in domeniu. Centrul de la Buzau dispune de 10 sali de clasa, 4 sali de specialitate, o sala de conferinte si o sala de sport, putand oferi locuri de cazare pentru 200 de cursanti. Prima serie de cursanti urmeaza a sosi la Centru la jumatatea acestei luni, spatiile de cazare si salile de clasa fiind pregatite deja pentru a-i primi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.