asociere, centru cultural, consiliul judetean, Consiliul Local Municipal, copii cu dizabilităţi, judecatorie, sediu, spitalul Brătianu, Victor Mocanu, vot Buzoienii ar putea avea un centru cultural. Asta însă numai dacă consilierii judeţeni ar fi de acord să-şi dea votul pentru asocierea dintre CJ şi Consiliul local municipal. Preşedintele Consiliului Judeţean, Victor Mocanu le propune aleşilor din forul judeţean un proiect de hotărâre prin care în sfârşit să se dea o utilitate unei clădiri care stă acum să se prăbuşească. Potrivit expunerii de motive, punctul de vedere al preşedintelui CJ este : “proiectul de hotărâre iniţiat este rezultatul încercărilor din ultimii ani de a da o destinaţie de interes public unui imobil, emblematic prin istoria sa, pentru municipiul şi judeţul Buzău. Din anul 2002 de când a încetat funcţiunea sa de secţie medicală ORL a Spitalului Judeţean de Urgenţă Buzău şi până în prezent, imobilul este lipsit de destinaţie şi utilizare ceea ce a contribuit la accentuarea stării sale de degradare. Luând în considerare amplasamentul său în zona centrală a municipiului Buzău, faptul că în incinta acestuia sunt în curs de realizare un centru specializat pentru copii cu dizabilităţi iar în viitorul apropiat noul sediu al Judecătoriei Buzău, am apreciat că o posibilă destinaţie social – culturală este cea mai adecvată. Alte considerente avute în vedere au fost: două instituţii de cultură de interes judeţean ( Centrul pentru conservarea şi promovarea culturii tradiţionale, Şcolala populara de arte şi meserii) precum şi una de interes local (Casa de cultură a municipiului Buzău) au funcţionat în spaţii insuficiente în imobilul din Bd. N. Bălcescu nr. 50 supus în prezent reabilitării în cadrul unui proiect cu fonduri europene”. Şeful administraţiei judeţene precizează : “ Am propus de asemenea ca centrul cultural să păstreze numele de „I.C. Brătianu” – personalitate politică importantă care în anul 1881, în calitate de Prim – ministru al României a răspuns cerereii consilierilor comunali de a da Buzăului Crângul care trecuse din proprietatea Episcopiei în proprietatea statului”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.