
Deputatul buzoian a atras atenția că nici Oltchimul, nici Hidroelectrica sau Poșta Română nu sunt ceea ce Guvernul Ponta încearcă să arate: bombe cu ceas, sunt doar ” fumigene „.
Preda apreaciază că un efect mai devastator decât inflația pe luna septembrie care afectează toată populația României , nu le pot avea insolvențele a două societăți pe care executivul le tot scoate în față. „ Cea mai mare bombă cu ceas nu este Oltchimul ci inflația pe septembrie, 5%, probabil că și pe octombrie va fi la fel. Creșterea prețurilor la tot ce înseamnă alimente, la energie, la gaze, astea sunt bombe cu ceas. Nicio creștere salarială nu va acoperi aceste creșteri de prețuri ” a mai precizat liderul democrat-liberal.
Pe de altă parte Preda a ținut să corecteze și să contrazică afirmațiile premierului Victor Ponta privitoare la moțiunea PD-L pe buget. Primul ministru a ieșit public și a spus că PD-L renunță la moțiune , asta este însă ” doar o minciună ca atâtea altele” susține Preda . ” Ponta minte ca de fiecare dată, am amânat moțiunea o săptămână pentru că era programată în ziua Congresului popularilor europeni. Ei încearcă să pună moțiunea în ziua când șefii de state vin la București, Ea ( moțiunea) va fi depusă și dezbătută după finalizarea lucrărilor Congresului „.
Cezar Preda a ținut să-i transmită premierului Ponta și un mesaj : ” nicio festivitate pompoasă a USL, lipsită de decență, când inflația a depășit 5%, nu poate să acopere venirea la București a doamnei Merkel și a altor șefi de state. Îi atrag atenția că se va mai aface de râs încă o dată ” . a conchis liderul PD-L Cezar Preda.