Astăzi, Casa Județeană de Pensii a transmis un comunicat de presă prin care îi linișteste cetățenii îngrijorați că descinderile de marți (vezi detalii) ar putea perturba activitatea cabinetelor de expertiză medicală: ,,Vă comunicăm faptul că, începând cu data de 31.01.2024, activitatea celor patru cabinete de expertiză medicală se desfășoară în condiții normale, cu respectarea programului de lucru afișat la sediul acestora și pe site-ul instituției”.

Pe de altă parte, în lumina suspiciunilor de fapte de corupție indicate de anchetatori, Casa Județeană de Pensii ține să se delimiteze de orice implicare în activitatea cabinetelor vizate de percheziții:

,,Realitatea și corectitudinea datelor aparțin în exclusivitate medicilor de expertiză medicală, a căror activitate este coordonată din punct de vedere științific și medical doar de Institutul Național de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă București, fiind un act medical care poate fi contestat, conform legii, la Comisia pentru Soluționarea Contestațiilor de la Galați sau la INEMRCM București, după caz.

În concluzie, emiterea deciziei medicale intră exclusiv în sfera de competență a medicilor de expertiză medicală și, implicit a Institutului Național de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă București, drept for tutelar superior.

Menționăm faptul că, potrivit competențelor ce îi revin, CJP Buzău procedează la emiterea deciziilor administrative de deschidere a drepturilor de pensie de invaliditate și plată a acestora, având la bază deciziile medicale de încadrare în grad de invaliditate emise de către medicii experți, potrivit procedurilor legale.” , mai precizează reprezentanții Casei Județene de Pensii Buzău.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.