Inspectoratul pentru Situații de Urgență Buzău organizează activități de ti­pul „Ziua Porților Deschise”, joi, 28 februarie, între orele 10,00 și 14,00, de către Detașamentul de Pompieri Râmnicu Sărat și Stația de Pompieri Mărunțișu.

Tot joi, între orele 10,00 și 12,00, pe Platoul Daciei din municipiul Buzău ISU Buzău organizează o expoziție de tehnică de intervenție din dotarea instituției specifică misiunilor de protecție civilă, în cadrul acțiunii fiind organizate și puncte de informare preventivă unde vizitatorii vor fi informați despre riscurile specifice și modul de comportare în diferite situații de urgență.

Începând din decembrie 2004, misiunile Protecției Civile au fost preluate de către Inspectoratul General pentru Situații de Urgență. Sub coordonarea ISU Buzău, Protecția Civilă devine „un concept care întrunește experții din mai multe domenii, fiind utilizate forțe de intervenție ale structurilor destinate urgențelor de zi cu zi, dar și forțe complementare special destinate intervențiilor la urgențe majore”, transmite Biroul de Presă al ISU Buzău, care explică faptul că instituția a impus reevaluarea, identificarea și implementarea unor mecanisme operaționale eficiente, ba­zate pe managementul integrat al situațiilor de urgență, tocmai din cauza multiplicării riscurilor non-militare la adresa securității naționale, la care pot fi adăugate evenimentele cauzatoare de victime omenești, distrugeri de bunuri etc. cu care s-au confruntat structurile specializate în ultimii ani.

Activitățile Protecției Civile se derulează și la ni­vel internațional. Acti­vitățile Organizației Internaționale a Protecției Civile vizează permanent coordonarea și planificarea la nivel internațional a activităților de prevenire și gestionare a dezastrelor, precum și a eforturilor de atenuare a consecințelor accidentelor și calamităților de toate tipurile, în timp de pace sau război.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.