
16 persoane și-au pierdut viața şi peste 100 au fost rănite după explozia unei maşini-capcană, urmată de un asalt cu arme de foc, în centrul capitalei Afganistanului. În sângerosul atac de ieri noapte a murit și un membru al misiunii diplomatice a României. Președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, a condamnat atacul îndreptat împotriva misiunii noastre diplomatice.
„În cursul nopţii de 2 spre 3 septembrie 2019, în cadrul campusului în care îşi desfăşoară activitatea Ambasada României la Kabul a avut loc un atac terorist îndreptat împotriva cetăţenilor străini. În urma atacului, un reprezentant al misiunii diplomatice a României la Kabul a decedat, iar altul a fost grav rănit. Cetăţeanul român rănit urmează să fie transferat cât de curând posibil în Europa, în funcţie de evoluţia stării de sănătate, pentru a beneficia de asistenţă medicală de specialitate“, a anunţat MAE într-un comunicat.
La rândul său, președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, a condamnat atacul de ieri-noapte îndreptat împotriva misiunii diplomatice a României și a transmis condoleanțe familiei îndurerate:
„Am aflat cu tristețe vestea că un român și-a pierdut viața și altul a fost rănit în urma atentatului terorist îndreptat împotriva misiunii noastre diplomatice de la Kabul. Doresc să transmit condoleanțe familiei îndoliate și sper ca celălalt cetățean român rănit să aibă parte de o recuperare rapidă. În același timp, cred că astfel de atacuri mârșave care au vizat în mod direct civili români aflați în Afganistan pentru a ajuta la instaurarea păcii nu trebuie să rămână nepedepsite.De aceea, este de datoria noastră să rămânem profund angrenați, alături de aliații și partenerii noștri, în lupta internațională împotriva terorismului pentru a da un răspuns ferm acestor atacuri pline de ură și violență.”, a scris președintele Camerei Deputaților pe Facebook.