La examenul de definitivare în învățământ au fost înscriși cu fișe valide 135 de candidați, au participat 126 candidați la proba scrisă, în centrul de examen Liceul de Arte Margareta Sterian, județul Buzău, în data de 8 iulie 2025, un număr de nouă candidați au absentat.

În județul Buzău au predat lucrările scrise pentru încărcarea lor pe platforma de evaluare a Ministerului Educației și Cercetării un număr de 116 candidați, zece candidați s-au retras din motive personale.

Rezultatele celor 116 candidați care au participat la examenul de definitivare în învățământ sunt următoarele: 79 candidați cu note peste 8 (opt), iar 37 candidați cu note sub 8 (opt). Cadrele didactice dobândesc dreptul de practică în învățământul preuniversitar.

Proba scrisă este parte constitutivă a examenului, nota obținută la această probă are o pondere de 70% în calculul mediei finale. Pentru a fi declarat promovat, un candidat trebuie să obțină minimum nota 8, calculată ca medie ponderată a notelor la toate probele examenului ( inspecții și portofoliu), inclusiv proba scrisă.
În urma afișării rezultatelor examenului de definitivare în învățământ au fost depuse 28 de contestații. Astfel, în urma recorectării lucrărilor un candidat a obținut nota peste 8 (opt).

Rata de promovabilitate a crescut de la 68,10 % la 68,97%.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.