adenoamer, Asociația pacienților, danemarca, fetiță 7 luni, ser, Tuberculoza, vaccin BCG   27 de astfel de cazuri sunt înregistrate la nivel naţional, spun specialişti de la Institutul de Pneumologie „Marius Nasta”. 18 dosare au ajuns la Asociaţia pentru Protecţia Pacienţilor. Copiii au făcut complicaţii după ce li s-a inoculat serul danez, care conţine bacili vii inactivaţi. Bebeluşilor li s-au umflat ganglionii de la subraţ şi au făcut infecţii.

   Unii bebeluşi vaccinaţi cu serul BCG din Danemarca au fost infectaţi, de fapt, cu bacteria care provoacă tuberculoză.         Informaţia vine de la Asociaţia pentru Protecţia Pacienţilor, contactată de părinţii disperaţi, care au primit rezultatul mai multor teste. Reprezentanţii pacienţilor cer măsuri de la Ministerul Sănătăţii.

  Bebelușilor li s-au luat probe de la locul cu probleme, iar la analize s-a descoperit bacteria de la care se face tuberculoza.

Medicii le-au dat imediat tratament antiTBC, pentru luni întregi. Specialiştii spun că vaccinarea BCG nu provoacă tuberculoză, decât dacă imunitatea copilului este foarte scăzută.

La sfârşitul lunii noiembrie 2012, peste o sută de bebeluşi au avut reacții adeverse la vaccinul antituberculoză făcut în maternităţile din România. Copiii au fost duşi la medic pentru control, tratament şi chiar intervenţii chirurgicale.

Vaccinarea anti-TBC a fost sistată de minister, pentru a se lămuri dacă serul danez e bun sau nu. A fost reluată după nouă zile de pauză, după ce experţii OMS au declarat că vaccinul e sigur. Vaccinul, importat din Danemarca, este inclus în calendarul naţional de imunizare al Ministerului Sănătăţii. Anul trecut, aproape 200.000 de nou-născuţi au fost vaccinaţi.

 Vă reamintim povestea unei fetițe de 7 luni din Buzău care în luna noiembrie a fost programată la operație, poveste dezvăluită de Jurnalul de Buzău.

    O cheamă Luana şi are 7 luni. A venit pe lume în Maternitatea din Brăila unde a fost imunizată împotriva tuberculozei cu vaccin importat din Danemarca. La trei luni după ce a văzut lumina zilei, mămica micuţei i-a descoperit la subraţul stâng o umflătură.

  ” Îi făceam baie într-o seară şi i-am depistat umflătura la subraţ, fetiţa a început săplângă când am atins-o. M-am speriat şi am mers cu ea la control. Medicii care au văzut-o mi-au spus că este o reacţie la vaccinul pe care i l-au făcut în Matrenitatea din Brăila. Ce a urmat : drumuri la Bucureşti la Grigore Alexandrescu, apoi la Marius Nasta. Aici am găsit mii de părinţi care aveau bebeluşii în aceeaşi situaţie. Acum îi fac tratament , îi dau antibiotice, că mai mereu e răcită şi febrilă, din cauza lor fetiţa a căpătat o sensibilitate la ficat , pentru asta îi dau alte medicamente, şi mai are şi o anemie foarte puternică. În total îidau vreo 7 medicamente. Mâine mergem din nou la Marius Nasta ( spital ) pentru că i-am programat o operaţie prin care să-i scoată adenomul. Nu mi-a dat nimeni garanţii că nu va mai apărea” ne-a declarat mama fetiţei Bianca.

   Cât timp am vorbit despre drama prin care treceşi ea şi familia micuţei, Luana a râs şi a fost zglobie şi am găsit nefiresc ceea ce se întâmplă cu o mână de carne. Fără să aibă vreo vină, fără să fie cineva în temă cu riscurile la care este expusă , vaccinarea i-a cauzat probleme a căror rezolvare pare din ce în ce mai îndepărtată.

   Suferind alături de ea, bunicul bebeluşei este ferm hotărât să facă dreptate. ” Am luat legătura cu avocatul meu, Cătălin Dancu şi ne-am consultat. Singura cale legală de a face dreptate este să-i acţionăm în justiţie. Ne vom uni mai mulţi părinţi şi vom da în judecată Ministerul Sănătăţii. Sunt sigur că sunt nu sute ci mii de familii aflate în situaţia noastră. Unii poate că nici nu au bani să meargă la doctor cu bebeluşii iar vina nu este a lor, nici a copiilor. Şi atunci cineva trebuie să plătească. Avem încredere în ministrul Arafat, a procedat bine că a oprit vaccinarea dar trebuie găsiţi vinovaţii şi trebuie traşi la răspundere.” , ne-a declarat bunicul micuţei Luana.

  În urma vaccinării cu vaccinul BCG importat din Danemarca, după ce institutul Cantacuzino a închis linia de producţie, bebeluşi din toată ţara au făcut reacţii adverse: mai exact la subraţul stâng adică în zona unde s-a aplicat imunizarea BCG, au apărut adenoame.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.