Există încă sate în România în care pentru o găleată de apă oamenii plătesc. Le plătesc altora care sunt mai în putere ca să le care apă de la fântâni. De zeci de ani cobilița este o unealtă fără de care localnicii din satul buzoian Cârlomănești nu pot să trăiască. Iar meseria de sacagiu, adică omul ce cară apă contra-cost, nu va dispărea prea curând.
Marcel Anton e acum unul dintre sacagii din Cârlomănești. Înainte vreme, când era un țânc și mai apoi când s-a așezat la casa lui cu nevastă și copil a cărat apă cu spatele. Acum pentru că nu a găsit nicăieri de lucru și-a păstrat meseria pe care a fost nevoit să o facă: aceea de sacagiu. Numai că și-a luat căruță și cal și munca a devenit mai ușoară. Marcel Anton ne spune că oamenii nu cumpără apa de la el, ci plătesc un preţ pentru munca lui de a scoate apă şi pentru efortul pe care îl face calul de a trage la căruţa încărcată cu butoaie cu apă. Nevasta lui îl vede cum se chinuie zilnic să încarce butoaie cu apă tocmai de la fântâna din marginea satului și mai apoi să le care pe cărarea strâmtă dintre case. De aceea gospodina își drămuiește fiecare picătură. Florentina Anton,soția sacagiului spune că atunci când soţul ei nu este acasă trebuie să fie atentă să nu rămână fără apă pentru că ar trebui să meargă pe jos până la capătul satului ori la râu.Deși în sat sunt 5 fântâni, toate așezate la poalele dealului Cârlomănești, doar 2 dintre ele au apă bună de băut și acolo merg toți sătenii să aducă apă. Una însă se golește mai repede pentru că e secetă iar pentru adăpatul animalelor se consumă cei maxim 500 de litri care se strâng peste noapte. Pentru nea Pompiliu care nu se îndură să dea 15 lei pentru un butoi cu apă, tot cobilița e singura soluție. Numai că s-a adaptat la noua tehnologie. Și-a înlocuit gălețile cu bidoane de plastic. Așa e sigur că nu mai varsă strop de apă de povârnișul pe care-l urcă. Că e o problemă cu apa de când e satul, toată lumea o știe. Femeile din sat nu contenesc a se văita că nu mai au putere și că devine din ce în ce mai greu de trăit mai ales pe secetă.Acum localnicii au o speranță. Li s-a promis de la primărie că se vor monta pompe de mare putere ca să aducă apa de jos de la fântâni. Numără zilele și se uită din când în când spre cer să vadă un nor de ploaie doar- doar or mai primi un ajutor divin.