Comisia de Disciplină și Etică a Federației Române de Fotbal a anunțat, miercuri seară, sancțiunile în cazul clubului Gloria Buzău, ai cărui oficiali și jucători sunt acuzați că ar fi trucat peste 10 meciuri în sezonul trecut din Liga 2. Amenzile totale se ridică la peste 200.000 de euro și suspendările însumează 174 de luni.

Cele mai drastice sancțiuni le-au primit antrenorii Ion Viorel, Marian Roșu și Romeo Bunică, care s-a ales cu suspendări de câte 2 ani și penalități de câte 200.000 de lei.

IMG-20160526-WA0000

Gloria Buzău a intrat în atenția Departamentului de Integritate încă din cantonamentul din vara anului 2014, desfășurat la Izmir, în Turcia, după o serie de amicale cu rezultate surprinzătoare , printre care s-au numărat înfrângerile cu 1-8 din jocul de pregătire cu Mordovia Saransk (Rusia) şi cu 1-5 în fața saudiţilor de la Al Raed. Conform dosarului, înfrângerile la scor suferite în cantonamentul de pregătire al buzoienilor din Turcia au venit după ce fotbaliştilor li s-ar fi spus că doar aşa le vor fi plătite salariile. Procesul propriu-zis a început în noiembrie 2015.

Dosarul de 500 de pagini cuprindea şi răspunsurile primite de investigatorii români la solicitările trimise departamentului de la UEFA care se ocupă cu monitorizarea meciurilor din Europa, bănuite de aranjamente. Partidele în legătură cu care FRF a solicitat o poziţie din partea forului european au fost catalogate, toate, drept „suspect de aranjament” sau „mai mult ca sigur aranjat”.

Se presupune că, în timpul meciurilor trucate, antrenorul Ion Viorel le transmitea jucătorilor exact ce au de făcut prin intermediul unor sticle de plastic, așezate într-un anumit fel lângă banca tehnică.

Lista meciurilor trucate din Liga 2

Academica Argeș – Gloria Buzău 3-0 (etapa 2, 6 septembrie 2014)
ACS Berceni – Gloria Buzău 4-2 (etapa 4, 20 septembrie 2014)
Farul Constanța – Gloria Buzău 4-0 (etapa 5, 27 septembrie 2014)
FC Voluntari – Gloria Buzău 5-1 (etapa 14, 22 noiembrie 2014)
Gloria Buzău – ACS Berceni 7-1 (etapa 15, 29 noiembrie 2014)
FC Voluntari – Gloria Buzău 5-2 (play-off, 18 aprilie 2015)
CF Brăila – Gloria Buzău 3-2 (play-off, 2 mai 2015)
CS Bacău – Gloria Buzău 4-0 (play-off, 15 mai 2015)
Academica Argeș – Gloria Buzău 5-1 (play-off, 27 mai 2015)
Gloria Buzău – Rapid CFR Suceava 3-1 (play-off, 30 mai 2015)

Lista meciurilor amicale trucate din Turcia

Gloria Buzău – Mordovia Saransk (Rusia) 1-8
Gloria Buzău – Al Raed (Arabia Saudită) 1-5
Gloria Buzău – Traktor Sazi (Iran) 1-3
Gloria Buzău – Paaykan (Iran) 2-2
Gloria Buzău – Sepahan (Iran) 1-1
Gloria Buzău – Esteghlal (Iran) 1-1
Gloria Buzău – Persepolis (Iran) 0-3
Gloria Buzău – MC Alger (Algeria) 0-3

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.