
Biblioteca Județeană „V. Voiculescu” Buzău, instituție subordonată Consiliului Județean Buzău, va organiza un eveniment dedicat Zilei Naţionale a Bibliotecarului, pe 23 aprilie, la ora 11:00, la sediul central din Galleria Mall.
Tema acestui an este: „Radiografia performanței: reperele Bibliotecii în 2025 sau De la proiect la realitate”.
Misiunea bibliotecii publice se poate rezuma în 3 roluri fundamentale, cel tradiţional, de informare şi educare, cel modern, devenind centru comunitar şi cultural şi cel istoric, prin păstrarea memoriei culturale. Niciunul dintre acestea nu are o pondere prestabilită, toate se leagă în funcţie de nevoile comunităţii, dar, fiecare în parte şi împreună sunt extrem de importante.
Anul 2025 poate fi prezentat în cifre:
I. Dinamica comunității de utilizatori
- Comunitate extinsă: 17.228 de utilizatori înscriși în baza de date a instituției.
- Implicare activă: 4.085 de utilizatori care au interacționat direct cu serviciile bibliotecii în perioada raportată.
- Rata de creștere: 1.416 utilizatori nou înscriși, reflectând un interes constant al publicului pentru oferta educațională.
II. Indicatori de circulație și acces la informație
- Circulația fondului documentar: 51.793 de unități de bibliotecă (cărți, periodice, alte documente) au fost împrumutate către utilizatori.
- Accesibilitate fizică: 87.231 de vizite totale
III. Impactul în educație și cercetare
- Educație non-formală: 2.460 de participanți la programele și proiectele educative dedicate populației.
- Activitate științifică și academică: 11.935 de participanți la evenimente de înaltă specializare (sesiuni de comunicări științifice, simpozioane și conferințe).
În acelaşi timp, putem vorbi despre activitatea Bibliotecii şi prin prisma proiectelor desfăşurate. Proiectul Hi Digital, cu ateliere gratuite de folosire a telefoanelor inteligente pentru persoanele de plus 60 de ani, proiectul DIGITAL STARs – curs de formare a competenţelor de bază pentru cetăţeni, proiectul FINLIT – curs de educaţie financiară, proiectul nostru de tradiţie „Tabăra de cartier”, atelierele de editare pe Wikipedia, clubul de lectură SUBIECT(I)VV sunt doar câteva repere care vor fi discutate cu această ocazie. Vom descoperi împreună cu ce provocări ne-am confruntat, de la proiect la realitate.
Alături ne vor fi, ca în fiecare an, colegii din bibliotecile publice ale judeţului Buzău. Va fi prezentat şi proiectul Bibliotecii Comunale „D. Serbescu-Lopătari”, „O viziune de dezvoltare culturală şi comunitară: bilanţ metodic”.
Biblioteca publică este inima comunităţii, vă aşteptăm alături de noi!
COMUNICAT DE PRESĂ BIBLIOTECA JUDEȚEANĂ „V. VOICULESCU” BUZĂU



