
Pentru prima dată în istorie, echipa masculină a României a jucat finala Campionatului European și a cucerit, în premieră, argintul continental, o performanță la care au contribuit doi sportivi buzoieni: Eduard Ionescu și Ovidiu Ionescu.


Performanța remarcabilă îi mai are în prim-plan pe sportivii Iulian Chirița, Darius Movileanu și Andrei Istrate, precum și pe antrenorii Andrei Filimon (principal), Ionuț Seni (secund), Anamaria Sebe (secund), Mădălin Ionașcu (secund) și Adrian Crișan (secund).

,,La ediția continentală din Zadar, Croația, tricolorii au scris istorie și au cucerit prima medalie europeană după 16 ani de așteptare, totodată cea mai strălucitoare din întreg palmaresul echipei. România, cap de serie numărul 6 la Campionatul European din 2025, a disputat până acum șase semifinale, la edițiile din 1958, 1964, 1966, 2005, 2007 și 2009. În ultima săptămână, componenții lotului național au oferit momente superbe de joc, iar printr-un spirit admirabil și cu calitățile antrenate de-a lungul anilor au învins, meci după meci, până în finala contra Franței, care a devenit campioană europeană, după ce în anul precedent fusese vicecampioană mondială și medaliată cu bronz olimpic la Paris.
În fața echipei aflate pe locul al doilea mondial, sportivii noștri și-au jucat șansa cu încredere și au încercat să-și pună în valoare toate calitățile la masa de joc, păstrând ritmul debordant din meciurile anterioare.„, au transmis reprezentanții Federației Române de Tenis de Masă.
Iulian Chirița a deschis drumul României în prima finală europeană, iar el l-a înfruntat pe Alexis Lebrun, într-un duel la intensitate maximă și cu lovituri fulgerătoare, în urma căruia Franța a preluat conducerea.
Eduard Ionescu a fost al doilea la masa de joc și a crescut nivelul din setul al doilea, când efortul său a fost răsplătit, în urma unor schimburi spectaculoase cu Felix Lebrun, adversar care în cele din urmă s-a impus cu 3-1.
Deznodământul finalei a fost stabilit în urma meciului Ovidiu Ionescu – Simon Gauzy, în care sportivul nostru a atacat cu toate resursele, a reușit să-și adjudece categoric al treilea set, însă finalul i-a aparținut adversarului.
Desfășurarea finalei europene România – Franța 0-3
Iulian Chirița – Alexis Lebrun 0-3 (2-11, 6-11, 7-11)
Eduard Ionescu – Felix Lebrun 1-3 (3-11, 11-9, 5-11, 4-11)

Ovidiu Ionescu – Simon Gauzy 1-3 (9-11, 9-11, 11-3, 3-11)

După victoriile cu 3-0 din faza grupelor, în fața Olandei și Slovaciei, tricolorii și-au continuat parcursul fără meci pierdut și pe tabloul principal, unde au învins Serbia cu același scor. Apoi, ei au eliminat Suedia cu 3-2, echipa care aborda duelul din postura de campioană europeană, iar în semifinale au trecut de Slovenia, scor 3-0.



